Antena 3 CNN Actualitate O nouă ipoteză în cazul asasinatului cu bombă de la Arad. Cine l-a vrut mort pe Ioan Crişan?

O nouă ipoteză în cazul asasinatului cu bombă de la Arad. Cine l-a vrut mort pe Ioan Crişan?

Georgiana Murgilă
1 minut de citit Publicat la 10:38 02 Iun 2024 Modificat la 10:46 02 Iun 2024

Ioan Crişan, milionarul din vestul ţării, ar fi putut fi ţinta răzbunării mafiei ruse de pe teritoriul Republicii Moldova în legătură cu un presupus furt de la traficanţii de tutun.

Ioan Crişan a fost ucis în asasinatul cu bombă de la Arad, în dimineaţa zilei de sâmbătă, 29 mai 2021, în parcarea unui supermarket de pe Calea Aurel Vlaicu.

Încă de atunci, anchetatorii au verificat o mulţime de piste, mai ales în contextul în care, în anchetă au fost angrenaţi unii dintre cei mai pricepuţi şi experimentaţi poliţişti români. S-a verificat şi ipoteza conform căreia Ioan Crişan ar fi fost victima unor traficanţi de droguri, pentru că s-a bănuit că prin firma sa, care se ocupa cu somnii africani, s-ar fi traficat substanţe interzise. Pe de altă parte, s-a verificat şi ipoteza potrivit căreia Ioan Crişan ar fi fost victima unor cămătari.

[GAL layout="2"]

Ultima ipoteză pe care anchetatorii au luat-o în calcul, potrivit unor surse, are legătură cu mafia rusească din Republica Moldova, pentru că se bănuieşte că Ioan Crişan ar fi făcut parte din planul unui furt în ceea ce priveşte contrabandiştii de ţigări de peste Prut. Aceleaşi surse arată că ipoteza ia în calcul ca omul de afaceri din Arad să fi fost ajutat de poliţişti corupţi din Republica Moldova să fure un TIR plin cu ţigări de contrabandă.

În acest caz au fost efecutate, până în prezent, sute de percheziţii şi au fost audiate peste 400 de persoane. Cu toate acestea, nici cei care au executat asasinatul cu bombă, dar nici cei care au comandat moartea lui Ioan Crişan nu au fost prinşi.

Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole