Antena 3 CNN Actualitate Nouă avertizare cod galben de vreme instabilă

Nouă avertizare cod galben de vreme instabilă

<1 minut de citit Publicat la 12:33 16 Aug 2018 Modificat la 12:33 16 Aug 2018

Meteorologii au emis, joi, o nouă avertizare nowcasting Cod galben de vreme instabilă, valabilă în ora următoare, în localităţi din judeţele Cluj, Bistriţa-Năsăud şi Maramureş. 

Conform prognozei Administraţia Naţionale de Meteorologie (ANM), până la ora 13:30, în judeţul Cluj (în zona de munte, la peste 1.800 metri altitudine, precum şi în localităţile Gilău, Iara, Săvădisla, Căpuşu Mare, Călăţele, Măguri - Răcătău, Băişoara, Mănăstireni, Mărişel, Rişca, Izvoru Crişului, Ciurila, Beliş şi Valea Ierii), judeţul Bistriţa - Năsăud (la peste 1.800 metri altitudine şi în Prundu Bârgăului, Tiha Bârgăului, Bistriţa Bârgăului, Lunca Ilvei şi Ilva Mare) şi în judeţul Maramureş (în: Borşa şi Moisei) se vor semnala averse care vor cumula local 25 - 30 l/mp, descărcări electrice, intensificări ale vântului ce, izolat, pot lua aspect de vijelie şi grindină de dimensiuni mici. 

Avertizările de fenomene periculoase imediate (nowcasting) se emit pentru o perioadă de maximum şase ore, menţionează ANM. 

Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole