Antena 3 CNN Actualitate Justiție Nouă ani de închisoare cu executare pentru un polițist care a trucat examene pentru obținerea permisului auto

Nouă ani de închisoare cu executare pentru un polițist care a trucat examene pentru obținerea permisului auto

1 minut de citit Publicat la 14:45 13 Apr 2017 Modificat la 14:45 13 Apr 2017

Curtea de Apel Braşov l-a condamnat pe inculpatul Codescu Sorin, fost agent de poliţie, la pedeapsa de 9 ani închisoare cu executare şi la pedeapsa complementară a interzicerii exercitării unor drepturi pe o perioadă de trei ani, pentru săvârşirea infracţiunilor de luare de mită şi fals intelectual, în urma trucării unor examene pentru obţinerea permisului de conducere auto, relatează Agerpres.

Direcţia Generală Anticorupţie (DGA) a anunţat joi, într.-un comunicat de presă, că hotărârea instanţei de judecată, pronunţată în urmă cu o zi, este definitivă .

'În fapt, în intervalul februarie - octombrie 2014, Codescu Sorin, agent de poliţie în cadrul unei structuri M.A.I., aflat în exercitarea atribuţiilor de serviciu vizând procesul de examinare la proba practică pentru obţinerea dreptului de conducere al autovehiculelor pe drumurile publice, susţinută de către 8 martori denunţători şi un investigator sub acoperire, a pretins de la aceştia o sumă de bani, în legătură cu neîndeplinirea unui act ce intră în atribuţiile sale de serviciu, respectiv constatarea corectă a modului în care martorii denunţători au efectuat proba de traseu pentru obţinerea permisului de conducere. Poliţistul a primit de la cele 9 persoane sume cuprinse între 200 şi 400 euro pentru a atesta fapte sau împrejurări necorespunzătoare adevărului vizând încălcările normelor rutiere, neexecutarea sau executarea incorectă a manevrelor indicate', se arată în comunicatul DGA.

Potrivit comunicatului, Codescu Sorin a omis să consemneze greşelile săvârşite de martori în desfăşurarea probei de traseu şi a menţionat în mod nereal calificativul admis în cuprinsul înscrisului denumit anexă la testul de examen întocmit cu privire la martorii sus-menţionaţi, aceştia obţinând permisul de conducere a autoturismelor.

Dosarul a fost instrumentat de Direcţia Generale Anticorupţie - Serviciul Judeţean Anticorupţie Covasna, probatoriul fiind realizat cu sprijinul Structurii Centrale.

Sursă: Agerpres
Citește mai multe din Justiție
» Citește mai multe din Justiție
TOP articole