Gabriela Firea, candidata PSD la Primăria Capitalei, spune că va colabora cu viitorii primari de sectoare pentru a moderniza infrastructura rutieră a Bucureștiului. Acum, bucureștenii pierd până la 150 de ore stând în trafic, în fiecare an.
"Problema numărul unu a Capitalei este, în continuare, traficul sufocant şi poluarea determinată de aceste intersecţii foarte aglomerate din Capitală. Aşa cum în primul mandat de primar general am reuşit să construiesc poduri, pasaje şi supralărgiri, în ultimii patru ani de zile, colegii mei de la Sectoarele 3 şi 4, Robert Negoiţă şi Daniel Băluţă, au preluat practic atribuţiile Primăriei Capitalei, de nevoie şi pentru a veni în sprijinul cetăţenilor, şi au construit poduri, pasaje şi supralărgiri, pentru a rezolva conflictele din trafic, în cele mai mari intersecţii. Aşa ne dorim să se întâmple şi în Sectorul 5 al Capitalei. Alături de mine este colegul şi prietenul meu, Adrian Vigheciu. Îmi doresc să ajungă primarul Sectorului 5 şi sunt convinsă că împreună, Primăria Capitalei şi Primăria Sectorului 5, va avea multe proiecte de investiţii în infrastructura rutieră în Sectorul 5 al Capitalei", a declarat Gabriela Firea.
"Avem nevoie de suport pentru Şoseaua Bucureşti-Măgurele, cât şi pentru conexiunea cu Sectorul 6, prin strada Braşov. Sunt convins că alături de dumneavoastră vom putea face în aşa fel încât cetăţenii din Sectorul 5 să circule într-un trafic mai respirat", a precizat Adrian Vigheciu, candidat la Primăria Sectorului 5 Bucureşti.
Material de promovare electorală susţinut de PSD