Antena 3 CNN Actualitate Educație Notele obţinute de către elevi la Bacalaureat în 2018

Notele obţinute de către elevi la Bacalaureat în 2018

S.T.
4 minute de citit Publicat la 12:33 04 Iul 2018 Modificat la 14:13 20 Sep 2023

Potrivit sursei citate, rata de promovare (înainte de contestaţii) înregistrată de absolvenţii care au finalizat studiile liceale în promoţia 2017-2018 şi au susţinut probele examenului de Bacalaureat în prima sesiune este de 72,7%. 

"Procentul de promovare s-a calculat din totalul candidaţilor prezenţi, incluzând în această categorie şi candidaţii eliminaţi", precizează MEN. 

Cele mai mari procente de promovare s-au înregistrat în judeţele Cluj (81,14%), Iaşi (80,27%) şi Brăila (77,13%). Rata de promovare în Capitală este de 72,86%. 

Potrivit sursei citate, s-au înregistrat 104 medii de 10. 

"Din totalul celor 136.866 de candidaţi înscrişi, s-au prezentat 123.615 candidaţi. Au fost eliminaţi pentru fraudă sau tentativă de fraudă 117 candidaţi. Aceştia nu se vor putea înscrie la următoarele două sesiuni ale Bacalaureatului", arată MEN. 

Nota minimă de promovare pentru fiecare disciplină este 5, iar media finală pentru promovarea examenului este minimum 6. 

MEN menţionează că ratele finale de promovare în anii precedenţi au fost de 71,4% în 2017, 66,7% în 2016, 66,4% în 2015 şi 59,3% în 2014. 

Rezultatele (înainte de contestaţii) au fost afişate miercuri la ora 10,30, atât la centrele de examen, cât şi pe pagina web dedicată, bacalaureat.edu.ro. 

Contestaţiile pot fi depuse tot miercuri, între orele 12,00 şi 16,00, urmând ca rezultatele finale să fie făcute publice luni, 9 iulie. 

Cererile prin care se contestă notele obţinute la evaluarea iniţială, însoţite de un borderou în care se precizează numele candidaţilor şi probele, respectiv, disciplina/disciplinele pentru care este depusă contestaţia se înaintează comisiei din centrul zonal de evaluare, de către un delegat al comisiei din centrul de examen.

După centralizarea cererilor prin care se contestă notele obţinute la evaluarea iniţială, lucrările se secretizează. Secretizarea se face, în toate centrele zonale de evaluare din judeţ, cu acelaşi tip de hârtie pusă la dispoziţie de comisia de bacalaureat judeţeană/a municipiului Bucureşti . După aceasta, se aplică ştampila „Bacalaureat 2011 - C.Z.E.”.

Cine corectează lucrările

După terminarea evaluării şi deschiderea lucrărilor, preşedintele comisiei de contestaţii analizează notele acordate după reevaluare, în comparaţie cu cele acordate iniţial. În situaţia în care se constată diferenţe de notare mai mari de 1,50 puncte, în plus sau în minus, între notele de la evaluarea iniţială şi cele de la contestaţii, preşedintele comisiei de contestaţii decide reevaluarea lucrărilor respective de către o a treia comisie, formată din alţi profesori cu experienţă, alţii decât cei care au evaluat iniţial lucrările în centrul de contestaţii. Reevaluarea se va face după o nouă secretizare a lucrărilor, respectând cu stricteţe baremul de evaluare şi toate procedurile de evaluare. Nota acordată de a treia comisie este nota care va fi acordată de comisia de contestaţii.

Anul trecut aproape 100 de elevi au luat nota 10

Un număr de 97 de absolvenţi au obţinut media 10 la bacalaureat, la nivel naţional.

Anul trecut, înainte de contestaţii au existat 56 de medii de 10 la prima sesiune a examenului de bacalaureat.

UPDATE Rata de promovabilitate la prima sesiune a examenului de Bacalaureat 207, înainte de contestaţii, este de 71,4%, a anunţat miercuri, într-o conferinţă de presă, ministrul Educaţiei, Liviu Pop.
Anul trecut promovabilitatea înainte de contestaţii a fost de 66,7%.

Notele și media obținute de un anumit elev la examenul de Bacalaureat pot fi căutate după numele acestuia. De asemenea, pe siteul bacalaureat.edu.ro pot fi văzute notele dintr-un anumit județ, iar elevii pot fi ordonați alfabetic sau după medie.
 
Pe 26 iunie, elevii au susținut proba scrisă la Limba şi literatura română (proba Ea). Următoarea probă scrisă a fost pe 27 iunie, la Limba şi literatura maternă (proba Eb), susținută de elevii care aparțin minorităților naționale.
 
Pe 28 iunie absolvenții au susținut proba obligatorie a profilului (proba Ec), adică la Matematică pentru profilul real și la Istorie pentru profilul uman.
 
Ultima probă de la examenul de Bacalaureat a fost pe 30 iunie: proba la alegere a profilului şi specializării (proba Ed). În funcție de specializare, elevii au putut opta pentru una dintre disciplinele: Anatomie, Biologie vegetală, Chimie organică, Chimie anorganică, Fizică, Informatică, Geografie, Logică și argumentare, Psihologie, Economie, Sociologie sau Filosofie.
 
Pentru susţinerea probelor scrise la examenul de Bacalaureat 2017, în cele 439 de centre de examen s-au înscris peste 135.000 de candidaţi din toate promoţiile.
 
Pentru a fi declarat promovat, un absolvent de liceu trebuie să îndeplinească următoarele condiţii, cumulativ:
– să susţină toate probele de evaluare a competenţelor lingvistice şi digitale;
– să susţină toate probele scrise şi să obțină nota 5 la fiecare dintre acestea;
– să obţină media 6 cel puţin la probele scrise.
 
Absolvenţii care au promovat toate clasele liceale cu medii generale de minimum 9,50, iar la examenul de Bacalaureat, au obţinut media 10, primesc diplomă de merit.

Sesiunea august-septembrie 2017

11 - 14 iulie 2017 Înscrierea candidaţilor la a doua sesiune de examen

27 iulie 2017 Înscrierea candidaţilor care au promovat examenele de corigenţe

BACALAUREAT 2017. CALENDARUL examenului de bacalaureat

21 august 2017 Limba şi literatura română – proba Ea) - probă scrisă

22 august 2017 Limba şi literatura maternă – proba Eb) - probă scrisă

23 august 2017 Proba obligatorie a profilului – proba Ec) - probă scrisă

BACALAUREAT 2017. CALENDARUL examenului de bacalaureat

24 august 2017 Proba la alegere a profilului şi specializării - proba Ed) - probă scrisă

25, 28 august 2017 Evaluarea competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba română - proba A

28 august 2017 Evaluarea competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba maternă - proba B

BACALAUREAT 2017. CALENDARUL examenului de bacalaureat

29-30 august 2017 Evaluarea competenţelor digitale - proba D

30-31 august 2017 Evaluarea competenţelor lingvistice într-o limbă de circulaţie internaţională - proba C

1 septembrie 2017 Afişarea rezultatelor (până la ora 16,00) şi depunerea contestaţiilor (orele 16:00 - 20:00)

BACALAUREAT 2017. CALENDARUL examenului de bacalaureat

2 - 5 septembrie 2017 Rezolvarea contestaţiilor

6 septembrie 2017 Afişarea rezultatelor finale

SURSA: edu.ro

Etichete: BACALAUREAT 2018
Citește mai multe din Educație
» Citește mai multe din Educație
TOP articole