La întrebarea asta, fanii președintelui (deja) ales al Statelor Unite vor răspunde în cor: Da! Totul a fost rânduit de stele și de uriașa determinare a celui care a convins populația (și electorii) să-i dea voturile care l-au adus în pragul Casei Albe, scrie antenasatelor.ro.
Fanii autorului mult comentatelor „Centurii” - care prezic evoluția omenirii pe vreo două-trei mii de ani – se vor alătura aceluiași cor, strigând de asemenea: Da!
Dar să vedem care ar fi argumentele în favoarea unei relații peste timp Nostradamus-Trump, așa cum sunt ele vehiculate în presa din Europa și de peste Ocean încă de la începutul acestui an, când Trump a arătat că are stofă de câștigător (și în politică).
Se pare că, pentru Michel de Nostradame, parfumierul, astrologul, alchimistul și „meșterul” de otrăvuri din veacul al XVI-lea, amicul Caterinei de Medici, l-ar fi numit pe Trump cu sintagma: „falsa trompetă” (ori „trâmbiță”),m pornind și de la imaginea lui de histrion care-și tună preceptele (și-o bună bucată de timp doar stârnește hohotele de râs ale oamenilor polici – dar știți prea bine că mai e o vorbă despre cel care râde la urmă... ca și alta despre... râsul strâmb; așa că să nu ne avântăm prea mult în discuția asta). Am stabilit însă că în catrenele nostradamiene Trump e „trumpet” și-atunci ne vine mai ușor să-i luăm urma. (Celor care se vor întreba dacă e chiar atât de ușor să-l identifici pe Trump le amintim că Nostradamus ni l-a servit pe Hitler drept Hister și pe Obama drept Mabus... deci...)
Și-acum să vedem unde dăm de trâmbița asta nebună, în Centuriile bătrânului prezicător!
În Catrenul 40 din prima Centurie, găsim asta:
„Disimularea nebuniei trompetei false
va determina Bizanțul să schimbe legile sale.
Din Egipt, nu se va merge mai departe și un om vrea
edictul retras. Schimbarea banilor și a standardelor.”
Trompeta falsă e Trump. Nebunia lui e nebunia proiectul de țară (și de lume) al Americii. Va reuși, zice Nostradamus, să-i convingă pe greci (ei sunt Bizanțul) să-și schimbe legile cu privire la emigrația care vine dinspre lumea arabă. Și-atunci, zic analiștii nostradamieni de pe două continente, tot acest val de migranți, nemaiputând ajunge în Europa, se va avânta spre Egipt. Motiv suficient pentru ca președintele acestei țări să ceară „edictul retras”, văzându-și populația sufocată de refugiați. Iar toate aceste schimbări vor duce, în Europa (și nu doar acolo), la „schimbarea banilor” (Euro va intra în derută, multe țări vor renunța să mai adereze la moneda unică, iar cele care o folosesc e posibil să renunțe la ea) și la schimbarea „standardelor” de viață într-o lume în degringoladă. De aici, mai e un pas până la un nou război mondial...
Catrenul 57 din Centuria I:
„Trîmbița va zgudui o mare discordie.
Un acord rupt: ridică fața spre cer:
gura sângeroasă va înota în sânge.
Chipul uns cu lapte și miere se află în țărână.”
Politica aleasă de Trump se pare că se va băga în mijlocul unei mari discordii. Ceva, posibil legat de religie (căci el își „ridică fața spre cer”) și o mare trădare îl va face să rupă acordurile de pace. Va amenința cu războiul dar va fi înăbușit în sânge. „Chipul uns cu lapte și miere” a fost identificat de comentatorii Centuriilor cu Israelul, care, în acest conflict, va ajunge „în țărână”. Acum ar trebui să ne amintim că nu de puține ori în campanie Trump și-a arătat disponibilitatea de a fi mediator între Palestina și Israel (de aici chestiunea religioasă la care se face referință, ca și „discordia” în care el intră cu pretenția de a rezolva lucrurile). Analiștii spun că atunci când cele două forțe pe care va dori să le medieze nu vor colabora, narcisistul Trump va amenința cu războiul.