Sezonul gripei ar putea debuta anul acesta mai devreme din cauza fluctuaţiilor mari de temperatură. Din acest motiv, medicii trag un semnal de alarmă şi ne îndeamnă să ne vaccinăm. Serurile au ajuns deja în farmacii, iar în majoritatea cazurilor este decontat. Mai mult, cei mici pot scăpa de înţepături, iar pentru vârstnici există pe piaţă un vaccin cu o doză crescută de ser antigripal.
Reţetele pentru vaccinul antigripal sunt eliberate de medicii de familie. Sunt categorii de persoane care îl primesc gratuit, iar ceilalţi îl pot cumpăra din farmacie cu aproximativ 70 de lei.
„Deja oamenii și-au făcut o tradiție în a se vaccina. Și avem categoriile care beneficiază de gratuitate. Ne referim la copii sub 19 ani, la persoanele peste 65 de ani. De la 45 la 65 de ani intră pe compensat 50% și adultul tânăr intră pe gratuitate”, declară un medic de familie.
Persoanele vârstnice se pot vaccina cu o doză crescută
Pentru cei între 2 şi 18 ani se poate administra serul intranazal. Mai mult, cei peste 65 de ani pot opta pentru un vaccin cu o doză crescută.
„În farmacie, serviciul de vaccinare se achită, este contracost pentru că până în momentul de față Ministerul Sănătății nu a inclus acest serviciu farmaceutic în lista de servicii plătite așa cum se întâmplă la medici”, a declarat un farmacist.
„Deja de două săptămâni am început să distribuim rețetele și oamenii deja au venit să-și facă, cam vreo 10-15 oameni, ceea ce este un câștig pentru luna septembrie.
Vaccinul se face o dată pe an și ține 12 luni”, a declarat medicul de familie.
Anul trecut, în sezonul gripal 2022-2023, aproximativ 1,5 milioane de români au fost vaccinați împotriva gripei.
Medicii estimează că vârful infecţiilor respiratorii va fi atins în lunile ianuarie şi februarie.