Antena 3 CNN Economic Cum arată noile trenuri electrice produse în Polonia pentru România. Rutele pe care vor circula cu 160 de km/h

Cum arată noile trenuri electrice produse în Polonia pentru România. Rutele pe care vor circula cu 160 de km/h

Georgiana Adam
2 minute de citit Publicat la 15:57 13 Feb 2023 Modificat la 15:57 13 Feb 2023

Un număr de 37 de trenuri electrice produse în Polonia pentru România urmează să fie testate în țară, iar io astfel de garnitură are peste 300 de locuri pe scaune.

Primul tren de acest fel urmează să ajungă la Centrul de Testări Feroviare de la Făurei în luna iulie 2023.

"Vizita echipei de proiect ARF la fabrica ALSTOM de la Katowice (Polonia)

Autoritatea pentru Reformă Feroviară (ARF) informează că, în perioada 8-10 februarie 2023, o echipă a autorității - formată din membri ai proiectului privind achiziția a 37 de rame electrice inter-regionale (RE-IR) - a efectuat o vizită tehnică la fabrica ALSTOM de la Katowice (Polonia). 

Această deplasare constituie o obligație contractuală, prevăzută în contractul încheiat de ARF cu firma Alstom Ferroviaria SpA, în data de 25 martie 2022, ce are ca obiect achiziția a 20 de rame electrice de lung parcurs și mentenanța acestora pe o perioadă de 15 ani, contract suplimentat cu încă 17 rame electrice de lung parcurs, prin semnarea unui act adițional, la 16 septembrie 2022.   

În cadrul acestei deplasări, reprezentații furnizorului Alstom au prezentat stadiul fabricării primului tren. 

Astfel, în conformitate cu prevederile contractuale, primul tren urmează să ajungă la Centrul de Testări Feroviare de la Făurei în luna iulie 2023, în vederea efectuării testelor dinamice, iar cel de al doilea va sosi în luna august 2023, fiind destinat, cu precădere, testelor pe liniile CFR, după care ambele trenuri vor executa probele de rulare în unitate multiplă. 

[GAL layout="2"]

În baza rezultatelor acestor teste, trenul nr. 3 va fi livrat către ARF, astfel încât în luna decembrie 2023 acesta să fie introdus în exploatare pe reţeaua feroviară din România. 

Conform clauzelor contractuale, celelalte trenuri urmează să intre în circulație comercială începând cu anul 2024.

Reamintim că viteza maximă de rulare a ramelor electrice este 160 km/h, acestea fiind compuse din șase vagoane (două vagoane de capăt cu cabine de conducere și patru vagoane intermediare) și asigură 351 de locuri pe scaune. 

Unitățile dispun de un sistem de semnalizare și siguranță ERTMS nivel 1 și 2, sistem național PZB90 și sunt prevăzute cu sisteme de climatizare, conexiune wi-fi, spații pentru bar/bistro și pentru călători cu dizabilități, precum și o zonă destinată distribuirii automate de bilete și aparate de compostat.

Ramele electrice RE-IR vor conecta capitala cu principalele centre urbane ale țării, dar vor facilita și conexiunile inter-regionale, contribuind la asigurarea mobilității, scăderea timpilor de călătorie şi îmbunătățirea nivelului general al serviciilor publice prestate pentru transportul public pe calea ferată.

Rutele deservite de ramele electrice de lung parcurs sunt: București Nord – Constanța, București Nord – Brașov – Arad – Timișoara, București Nord – Brașov – Cluj, București Nord – Brașov – Deda – Cluj, București Nord – Brașov, București Nord – Iași, București Nord – Suceava, București Nord – Galați, București-Nord – Craiova – Târgu Jiu- Petroșani – Simeria, București-Nord-Craiova-Timișoara-Arad, Cluj-Timișoara, Cluj-Suceava-Iași.

Valoarea totală a contractului pentru achiziția celor 37 de unități electrice multiple și serviciile de mentenanță aferente acestora pentru o perioadă de 15 ani se ridică la un cost total de 2.421.771.878 lei, fără TVA. 

Finanțarea proiectului este asigurată din Fonduri Europene Nerambursabile și de la Bugetul de stat", este mesajul postat luni pe Facebook de Autoritatea pentru Reformă Feroviară.

Citește mai multe din Economic
» Citește mai multe din Economic
TOP articole