Antena 3 CNN Emisiuni România Inteligentă Noi staţii de încărcare în oraşul în care există doar şase maşini electrice

Noi staţii de încărcare în oraşul în care există doar şase maşini electrice

Georgiana Adam
1 minut de citit Publicat la 12:31 14 Iun 2022 Modificat la 12:31 14 Iun 2022

În Rovinari există doar şase posesori de mașini electrice. Chiar și așa, autoritățile locale au făcut o investiție pentru a le oferi posibilitatea localnicilor să-și încarce autoturismele gratuit. 

Până acum, oamenii erau nevoiți să le încarce acasă, pe banii lor.

Cele două stații de încarcare au o putere de 20 kw și respectiv de 30 kw, iar energia este produsă de panourile solare așezate pe acoperișurile celor două parcări. 

Investiţia a fost realizată cu bani de la bugetul local, costul total de implementare a proiectului fiind de aproximativ 400.000 de lei.

"Avem două parcări cu staţii de încărcare rapide, cu putere instalată de 22 de KW. Ele fac parte dintr-un proiect mai amplu care se numeşte "Rovinari, un oraş verde" pentru că aceste zone miniere au fost defavorizate din mai multe puncte de vedere şi în ceea ce priveşte calitatea mediului", a spus Robert Filip, primarul din oraşul Rovinari.

Vestea că există posibilitatea încărăcării gratuite a autoturismelor în oraș i-a făcut pe localnici să se gândească la astfel de investiții pe viitor. 

Mai mult, pentru fiecare dintre cele două stații de încărcare vor fi disponibile, în scurt timp, câte trei biciclete și trei trotinete electrice, care vor putea fi utilizate de oricine dorește, acestea fiind monitorizate permanent prin GPS. 

Totodată, surplusul de curent electric va fi fi introdus în Sistemul Energetic Național.
 

Citește mai multe din România Inteligentă
» Citește mai multe din România Inteligentă
TOP articole