Antena 3 CNN Actualitate Noi restricţii de trafic anunţate pentru zona Doamna Ghica din Bucureşti

Noi restricţii de trafic anunţate pentru zona Doamna Ghica din Bucureşti

Radu Tiliță
1 minut de citit Publicat la 10:39 08 Noi 2022 Modificat la 10:39 08 Noi 2022

Circulaţia pe arterele principale, care traversează intersecţia, va fi blocată pentru montarea pilonilor principali ai pasajului.

Pasajul din zona intersecţiei de la Doamna Ghica a reprezentat un hop uriaş pentru şoferii din Bucureşti, având în vedere că lucrările au început de doi ani.

De la finalul acestei săptămâni, respectiv de vineri, 11 noiembrie 2022, se vor aplica noi restricţii de circulaţie. Mai exact, cei ce vor veni din zona Fundeni către Obor, vor circula pe linia de tramvai cu un sens unic, iar cei care vor dori să facă dreapta către Petricani, vor avea o singură bandă dedicată.

Rămâne de văzut ce se va întâmpla cu tramvaiele, având în vedere că pe linia de tramvai vor intra maşinile de pe cinci benzi de circulaţie. Cel mai probabil, linia de tramvai va fi oprită şi va fi introdusă o linie de navetă.

Constructorii au explicat, în această dimineaţă, că restricţiile vor fi în vigoare câteva zile, însă fără să precizeze durata exactă.

Acestea nu sunt ultimele restricţii care vor fi aplicate în zona Doamna Ghica pentru că pilonii vor fi montaţi şi pe partea opusă a intersecţiei şi sunt aşteptate şi alte restricţii în perioada următoare.

Pasajul Doamna Ghica ar putea fi ridicat complet în luna martie a anului viitor, iar în vara anului 2023 ar putea fi dat în circulaţie, dacă totul decurge conform planului.

Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole