Antena 3 CNN Actualitate Noi restricții pentru români. Încă două țări ne-au pus pe lista roșie. Ce trebuie să facă cei care călătoresc în aceste state

Noi restricții pentru români. Încă două țări ne-au pus pe lista roșie. Ce trebuie să facă cei care călătoresc în aceste state

Maria Teodorescu
1 minut de citit Publicat la 23:45 14 Aug 2020 Modificat la 23:45 14 Aug 2020

Autoritățile belgiene au revizuit condițiile de acces pentru cetățenii care se întorc din România și au inclus mai multe regiuni din țara noastră pe lista rosie.  

Restricții pentru români: în Belgia doar cu izolare, test Covid și formular

Începând din 14 august, toate persoanele care sosesc în Regatul Belgiei din regiunile incluse în zona roșie trebuie să intre în autoizolare și să efectueze un test molecular (tip PCR) pentru depistarea infecției cu COVID-19. Testul este efectuat de autoritățile belgiene, la sosirea în această țară. Călătorii sunt rugați să contacteze medicul curant, respectiv un medic de familie, care dispune testarea.

Județele incluse de Belgia în zona roșie:
·    București-Ilfov (București, Ilfov);
·    Nord-Vest (Bihor, Bistrița-Năsăud, Cluj, Maramureș, Satu Mare, Sălaj);
·    Nord-Est (Bacău, Botoșani, Iași, Neamț, Suceava, Vaslui)
·    Centru (Alba, Brașov, Covasna, Harghita, Mureș, Sibiu);
·    Sud-Est (Brăila, Buzău, Constanța, Galați, Tulcea, Vrancea);
·    Sud-Muntenia (Argeș, Călărași, Dâmbovița, Giurgiu, Ialomița, Prahova, Teleorman);
·    Sud-Vest Oltenia (Dolj, Gorj, Mehedinți, Olt, Vâlcea).

Celelalte județe ale României - Arad, Caraș-Severin, Hunedoara, Timiș - rămân incluse în zona portocalie pentru care carantina și testarea sunt recomandate, nu obligatorii.

Formularul pe care trebuie să îl completeze românii care intră în Belgia

”Ministerul Afacerilor Externe reiterează că, începând cu data de 1 august a.c., toate persoanele care intră în Regatul Belgiei sunt obligate să completeze anterior intrării pe teritoriul belgian formularul Passenger Locator Form, care poate fi accesat online la: https://travel.info-coronavirus.be/fr/public-health-passenger-locator-form , fiind exceptate persoanele care călătoresc pe alte rute decât aeriană sau navală și care rămân pe teritoriul Belgiei pentru maximum 48 de ore (inclusiv în scopul tranzitului), precum și persoanele a căror călătorie în afara Regatului Belgiei nu depășește 48 de ore.”, transmite MAE.

Românii, doar cu test și în Serbia

Cetățenii străini care doresc să intre în Serbia din statele vecine precum România, Bulgaria, Croația sau Macedonia, sunt obligați să prezinte un test negativ la coronavirus, efectuat cu cel puțin 48 de ore înainte de trecerea frontierei.

Măsura urmează să intre în vigoare începând de sâmbătă, 15 august. Pe de altă parte, cetățenii care intră în Serbia din Ungaria, Bosnia sau Kosovo nu trebuie să prezinte testul Covid și nu au restricții.

Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole