Ca multe alte lucruri din România, și programul Casa Verde Fotovoltaice 2023 începe cu o amânare.
Deși ar fi trebuit să demareze acest program la începutul acestei luni, iată că autoritățile au zis că va începe, cel mai probabil, abia la finalul lunii, pentru că deocamdată nu au întregul buget alocat.
Sunt foarte multe cereri din partea românilor prin noul program Casa Verde Fotovoltaice 2023. 150.000 de români ar urma să își monteze panouri fotovoltaice.
Firmele care montează astfel de panouri s-au pregătit deja, și-au achiziționat toate panourile, iar acum stau cu banii blocați pentru că se așteptau ca la aceste panouri, procedurile să înceapă la începutul lunii martie.
Citește și: Terenurile degradate ale statului vor putea fi folosite pentru energie verde
Autoritățile spun că nu sunt motive de îngrijorare și că procedura se va simplifica.
Practic, românii care vor panouri fotovoltaice trebuie să se înscrie doar cu actul de identitate pe o platformă specială, iar în 90 de zile vor primi o listă cu câteva sute de firme care montează astfel de panouri.
Administrația Fondului de Mediu nu a mai făcut față numărului mare de cereri, așa că a pasat responsabilitatea, iar acum ar urma ca firmele care montează panouri să fie și cele care vor analiza și vor aproba dosarele cetățenilor.