"Este drept ca oamenii să fie îngrijorați cu privire la creșterea tarifelor RCA. Dar tocmai de aceea, Autoritatea de Supraveghere Financiara atrage atenția tuturor companiilor de asigurări să nu speculeze piața, să nu impună tarife exagerate la RCA.", a precizat Daniel Apostol, purtător de cuvânt ASF, la Antena 3 CNN.
"Autoritatea subliniază că aceste tarife de referință sunt calculate independent pe baza daunalității înregistrate în ultimii 5 ani, iar ASF are atribuții legale doar în a le face publice.
Este drept că se constată o majorare de tarife față de perioada anterioară, dar este greșit să ne raportăm doar la scumpirea exclusiv pe cel mai riscant segment al pieței, adică segmentul tinerilor sub 30 de ani care conduc autoturisme puternice.
Pentru exemplificare, creșterea medie a tarifelor pe categoriile de vârstă și de tipuri de autoturisme care ocupă 90% din piață este de doar 14%. Mai mult, la cea mai reprezentativă categorie - între 1400 cmc și 1600 cmc, tarifele au crescut cu circa 14% pe întreaga categorie și cu doar 3% pentru cei cu vârsta peste 50 de ani.", a mai spus acesta.
Citește și: Tarifele de referință pentru asigurările RCA au fost majorate