Antena 3 CNN Externe Noi imagini șocante cu explozia puternică ce a devastat o parte a orașului Beirut

Noi imagini șocante cu explozia puternică ce a devastat o parte a orașului Beirut

Gabriel Dano
1 minut de citit Publicat la 23:30 04 Aug 2020 Modificat la 23:30 04 Aug 2020

Zeci de mașini au fost distruse, balcoanelor blocurilor din apropiere s-au prăbușit pur și simplu, iar pe o rază de câteva sute de metri se înregistrează daune materiale semnificative. Presa relatează că locuințe aflate și la 10 kilometri distanță ar fi fost afectate de suflul exploziei, în timp ce unele surse spun că deflagrația a fost resimțită și în Cipru, la aproximativ 200 de kilometri distanță.

Dubla explozie ar fi avut loc la un depozit de artificii și la unul de chimicale. Înainte de prima deflagrație, în fumul care ieșea din incendiul puteau fi observate cum explodează mai multe artificii. Câteva momente mai târziu a urmat cea mai puternică deflagrație.

Cine ar putea fi de vină pentru explozie

Exploziile au avut loc în contextul în care se aștepta verdictul în cazul uciderii fostului prim-ministru Rafik Hariri în 2005. "Scenariul cel mai negru a fost deja speculat de o anumită zonă a presei libaneze - este un atac la fosta reședință a lui Hariri și legătura cu această pronunțare, deci o formă de răzbunare Hezbollah și o eventuală relansare a războiului civil din Liban", a explicat, la Antena 3, analistul de politică externă Iulian Chifu.

Un politician libanez, secretarul general al partidului Kataeb, se află printre cei uciși în urma exploziei, potrivit CNN. Cel puțin 10 pompieri libanezi au fost dați dispăruți, a anunțat guvernatorul orașului, Marwan Abboud.

Citește mai multe din Externe
» Citește mai multe din Externe
TOP articole