Antena 3 CNN Life Sănătate Noi dezvăluiri despre dezinfectanții diluați folosiți în spitale. O vedetă tv a refuzat mita

Noi dezvăluiri despre dezinfectanții diluați folosiți în spitale. O vedetă tv a refuzat mita

1 minut de citit Publicat la 18:17 29 Apr 2016 Modificat la 18:17 29 Apr 2016

Delictele care încheie vieți omenești sau le mutilează se cer spuse. Ieri, când autoritățile au început să se dezmorțească, anunțând, pe la ora prânzului, că deschid anchete în cazul dezinfectantelor diluate, Hexi Pharma tocmai câștiga noi contracte cu statul, scrie redactorul-șef al Gazetei Sporturilor, Cătălin Tolontan, în continuarea anchetei despre dezinfectanții folosiți în spitale.

Unitatea Militară 02534 din Iași, Spitalul din Marghita, Spitalul din Șimleul Silvaniei și Centrul de Recuperare Neuropsihomotorie din București cumpărau, fără licitație, antiseptici de la firma lui Dan Alexandru Condrea.

2016 e anul cel mai bun al patronului.

14 contracte cu spitalele de stat a cîștigat Hexi Pharma numai în ultimele trei zile, în plin dubiu de conformitate a produselor sale

Cinismul perfect. De ce a avut cele mai bune luni din viața sa de patron? Pentru că a existat „Colectiv”!

„Cât sunteți gata să plătiți pe curățenie?”

În momentul decembrie 2015, când oamenii au devenit conștienți de infecțiile din spitale, vânzările de dezinfectante au decolat.

Liderul Hexi și-a tras partea leului. De la contracte de 10 milioane de euro în 2015, în 2016 firma se îndreaptă rapid spre marele pot: bagă dublu!

Gata, e nevoie să se facă curățenie pe bune, s-a spus. Cu ce? Cu produse ca lumea, nu ca până acum!

Cât sunteți gata să plătiți pentru o curățenie adevărată? Oricât!

Mai multe, pe Gazeta Sporturilor.

 

Citește mai multe din Sănătate
» Citește mai multe din Sănătate
TOP articole