Antena 3 CNN Actualitate Noi detalii despre starea de sănătate a maestrului Florin Piersic | Medicii au anunțat când ar putea fi externat

Noi detalii despre starea de sănătate a maestrului Florin Piersic | Medicii au anunțat când ar putea fi externat

Laura Dinu
1 minut de citit Publicat la 12:07 21 Mai 2024 Modificat la 12:07 21 Mai 2024

Potrivit surselor medicale, Florin Piersic face deja primii pași fără ajutor și se ridică la marginea patului singur. 

Totodată, marele actor nu este internat într-un salon septic, ci într-un salon dedicat pacienților cu risc de infecție. 

În cazul în care totul decurge conform așteptărilor, maestrul ar putea fi externat peste nouă zile, după ce îi vor fi scoase firele. 

Medicii au declarat pentru Antena 3 CNN că evoluția este una bună. 

”Mă simt mai bine și aștept revederea cu publicul cât de cât”

Zilele trecute, maestrul a transmis un mesaj pentru toți cei care îl iubesc, după ce a ieșit de pe secția de Terapie Intensivă.

”Sunt aici la recuperare. Totul e în regulă, văd cum o să merg, pentru că și eu aștept să vin la tine să vorbim, să povestim.

Sunt într-un fel de recuperare. Pur și simplu am avut o mică infecție la genunchiul stâng din cauza cascadoriilor și nebuniilor pe care le-am făcut și acum mă simt mai bine și aștept revederea cu publicul cât de cât. Cu toate că la 90 de ani nu prea ne dăm mâna, dar mie mi-ar da mâna să mă întâlnească”, a spus Florin Piersic.

Marele actor, în vârstă de 88 de ani, a fost transferat la Spitalul Foişor din Capitală, unde a fost supus unei intervenții chirurgicale pentru scoaterea protezei de la genunchi, considerată principala sursă a infecției ce a determinat internarea acestuia la Spitalul Militar din Cluj. 

Inițial, Florin Piersic a fost transferat la Institutul Inimii din Cluj-Napoca, apoi la Institutul Matei Balş din Capitală.

 

 

Etichete: Florin Piersic
Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole