Antena 3 CNN Actualitate Social Noi detalii neașteptate în cazul mezzosopranei Maria Macsim Nicoară

Noi detalii neașteptate în cazul mezzosopranei Maria Macsim Nicoară

1 minut de citit Publicat la 10:06 28 Mai 2020 Modificat la 10:06 28 Mai 2020

Oamenii legii au stabilit că mezzosoprana Maria Macsim Nicoară se afla sub influenţa băuturilor alcoolice în momentul în care a căzut pe scări. Potrivit acestora, alcoolemia acesteia depășea 2 la mie la ora 23, în momentul în care ar fi căzut pe scările casei.

Din primele informații, se pare că femeia ar fi consumat alcool  în ziua respectivă, când a fost în vizită la rude, dar şi acasă, în locuinţa în care locuia cu soţul Constantin Nicoară.

În momentul în care ar fi căzut pe scări, farfuria de porţelan pe care o avea în mână femeia nu s-a spart pe scările acoperite cu gresie. La o alcoolemie aşa de puternică, corpul femeii ar fi căzut pe scări cu toată greutatea.

„Din cauza alcoolemiei mari, corpul nu se mai poate apăra, să reacţioneze, în sensul să se ţină de ceva, cum ar fi o balustradă. Sau să se apere cu mâinile, în momentul căderii. De asemenea, este posibil să nu fi simţit durere foarte mare imediat după cădere, din cauza alcoolului care i-a amorţit simţurile, iar capacitatea de autoapărare a organismului s-a diminuat considerabil“, ne-a spus un medic legist pensionar. De altfel, potrivit unor surse apropiate anchetei, corpul femeii prezintă trei echimoze de la presupusa căzătură: în jurul ochilor este vineţie, mai prezintă o echimoză la unul dintre umeri cât şi la cap, unde are o fractură craniană. Ochii vineţii ar putea proveni de la fractura craniană, potrivit medicului intervievat de către jurnaliştii „Ziarului de Iaşi“.

Anchetatorii mai trebuie să stabilească dacă pata de vomă de pe peretele de lângă scări ar aparţine femeii, în acest sens peretele fiind răzuit. De asemenea, în cazul în care ar deceda, necropsia femeii va lămuri multe aspecte ale anchetei.

Până în prezent, oamenii legii au aflat despre soţ, Constantin Nicoară, că acesta ar fi avut o relaţie extraconjugală cu o femeie de vârsta lui, vânzătoare la un magazin din Aroneanu, la rândul ei căsătorită. Între mezzosporană şi soţul ei exista o diferenţă de vârstă de 10 ani. Soţul mezzosopranei şi vânzătoarea ar fi avut relaţia de vreun an de zile, iar despre această relaţie ştia soţia.

Acesta era unul dintre motivele pentru care femeia intenţiona să divorţeze de Constantin Nicoară. Maria Macsim locuia împreună cu soţul său doar formal şi dormeau separat: ea la mansardă, iar el la parter.

 

Citește mai multe din Social
» Citește mai multe din Social
TOP articole