Antena 3 CNN Externe Noi detalii ies la iveală în cazul atentatorului de la Nisa. Descoperirea şocantă făcută de anchetatori în telefonul tunisianului

Noi detalii ies la iveală în cazul atentatorului de la Nisa. Descoperirea şocantă făcută de anchetatori în telefonul tunisianului

<1 minut de citit Publicat la 20:34 18 Iul 2016 Modificat la 20:34 18 Iul 2016

Tunisianul Mohamed Lahouaiej Bouhlel, în vârstă de 31 de ani, care a ucis 84 de persoane la Nisa, de Ziua Franţei, şi a rănit peste 200, ar fi fost interesat de relaţii intime cu alţi bărbaţi, pe care îi căuta cu ajutorul unor aplicaţii instalate pe telefonul său mobil, relatează The Sun, citat de Adevărul.

Potrivit poliţiei, bărbatul folosea aplicaţii pentru a-şi găsi parteneri de ambele sexe. Anchetatorii au găsit în telefonul lui Bouhlel fotografii cu mai multe dintre cuceririle sale şi au constatat că acestuia îi plăcea să îşi facă selfie-uri în care să-şi pună în evidenţă muşchii.

Atacatorul prefera să poarte pantalonii scurţi înfloraţi şi mergea la ore de salsa. Mai mult, acesta nu ar fi avut deloc înclinaţii religioase, potrivit familiei sale.

Potrivit huffingtonpost.fr, cele mai multe dintre persoanele ale căror poze au fost găsite în memoria mobilului lui Bouhlel au fost deja audiate. Printre acestea se numără un bărbat în vârstă de 73 de ani, prezentat ca "principalul amant" al lui Mohamed Lahouaiej Bouhlel, potrivit publicaţiei Le Parisien.

Citește mai multe din Externe
» Citește mai multe din Externe
TOP articole