Antena 3 CNN Actualitate Social Noi detalii despre profesoara înjunghiată la Ploieşti. Medicii au anunţat care este starea femeii

Noi detalii despre profesoara înjunghiată la Ploieşti. Medicii au anunţat care este starea femeii

<1 minut de citit Publicat la 11:25 30 Ian 2019 Modificat la 11:25 30 Ian 2019

Profesoara din Ploieşti înjunghiată în faţa cancelariei de un fost elev al şcolii a trecut cu bine peste operaţie, fiindu-i afectate însă mai multe organe interne. 

Directorul medical al Spitalului Judeţean de Urgenţă Ploieşti, Florin Puşcariu, a declarat, miercuri, că profesoara de matematică a fost adusă în stare gravă, în şoc hemoragic, cu o sângerare mare. Starea dascălului este acum stabilă, fiind internat în secţia ATI.

„Este pe ATI internată. Acum este stabilă hemodinamic, conştientă, a fost detubată. În timpul operaţiei s-a constatat că lama cuţitului a afectat mai multe organe interne. A venit în stare gravă, în şoc hemoragic”, a declarat Puşcariu.

Profesoara de la Colegiul „Spiru Haret” din Ploiești a fost înjunghiată, marți, de un fost elev, în vârstă de 22 de ani. Incidentul a avut loc chiar în fața cancelariei. 

Citește și: Cine este profesoara înjunghiată în Ploiești

Citește și: Detalii cutremurătoare despre atacul din Ploiești. Ce „arsenal” avea asupra sa agresorul profesoarei 

Citește și: El este agresorul profesoarei din Ploiești

Sursă: Mediafax
Citește mai multe din Social
» Citește mai multe din Social
TOP articole