Antena 3 CNN Externe Uniunea Europeană Noi detalii despre Brexit: Există probleme nerezolvate cu privire la un acord cu Uniunea Europeană

Noi detalii despre Brexit: Există probleme nerezolvate cu privire la un acord cu Uniunea Europeană

1 minut de citit Publicat la 11:45 15 Oct 2018 Modificat la 11:45 15 Oct 2018

Un acord cu Uniunea Europeană privind Brexit-ul este posibil, cu bunăvoinţă, dar încă există unele probleme nerezolvate, a declarat luni, la Luxemburg, ministrul de externe britanic Jeremy Hunt, informează Reuters. 

Negociatorii Londrei şi ai UE nu au reuşit să depăşească subiectele divergente în timpul dezbaterilor intense din timpul weekendului, înainte de un summit cu miză care va avea loc miercuri şi joi la Bruxelles.

''Cred că toată lumea în Marea Britanie ar trebui să fie încrezătoare că acest prim-ministru, Theresa May, nu va semna niciodată un acord care nu este compatibil cu litera şi spiritul rezultatului referendumului'' din iunie 2016, a declarat Hunt la sosirea la Luxemburg, unde are loc o reuniune a miniştrilor de externe din UE. 

''Dar credem cu fermitate că, pe acea bază, putem ajunge la un acord care să funcţioneze pentru Uniunea Europeană şi pentru partenerii şi prietenii din Europa'', a accentuat şeful diplomaţiei britanice. 

Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord va părăsi blocul comunitar la finalul lui martie 2019. UE susţine să nu fie creată o 'frontieră dură' între provincia britanică Irlanda de Nord şi Republica Irlanda, astfel încât Irlanda de Nord să rămână în uniunea vamală şi în piaţa unică europeană. Această variantă ar crea însă o divizare între Irlanda de Nord şi restul Regatului Unit, lucru inacceptabil pentru Londra, care consideră că astfel s-ar compromite integritatea teritorială a ţării. 

Liderii statelor UE speră ca la Consiliul European de miercuri şi joi să convină un acord final privind Brexitul care în principiu să fie acceptabil şi pentru guvernul britanic, astfel încât pe 17-18 noiembrie să poată avea loc un summit extraordinar la care ar urma să fie definitivată declaraţia politică privind viitoarele relaţii dintre Londra şi Uniunea Europeană

Sursă: Agerpres
Etichete: Brexit acord probleme
Citește mai multe din Uniunea Europeană
» Citește mai multe din Uniunea Europeană
TOP articole