NOAPTEA MUZEELOR 2016. Expoziţii, proiecţii, concerte, conferinţe şi ateliere educative se numără printre evenimentele propuse de cele 27 de muzee şi 22 de organizaţii culturale care vor fi deschise la Bucureşti, pe 21 mai, în cadrul Nopţii Europene a Muzeelor, scrie agerpres.ro.
NOAPTEA MUZEELOR 2016 * Muzeul Naţional de Artă al României (MNAR) oferă spre vizitare, pe lângă Galeria Naţională şi Spaţiile istorice din corpul central al Palatului Regal, expoziţiile "Cuminţenia Pământului. Aceasta nu este o piatră", "150 de ani de la instaurarea monarhiei constituţionale în România" şi "Oglinzile Orientului" - deschisă în avanpremieră.
NOAPTEA MUZEELOR 2016 Concerte în Sala Tronului şi Sufrageria Regală, jocuri interactive şi filme de animaţie atât pentru cei mari, cât şi cei mici proiectate în curtea muzeului sunt alte propuneri ale MNAR.
NOAPTEA MUZEELOR 2016 * Muzeul Naţional de Istorie a României (MNIR) sărbătoreşte evenimentul cultural Noaptea Europeană a Muzeelor printr-un program variat de divertisment, marcând în acelaşi timp celebrarea a 44 de ani de la inaugurarea instituţiei.
NOAPTEA MUZEELOR 2016 Cu această ocazie, muzeul va avea un orar de vizitare diurn cu plată cuprins între orele 10,00 şi 18,00 şi unul nocturn gratuit între orele 18,00 şi 1,00 (ultimul acces este permis la ora 00,15, ora închiderii fiind 1,00).
Î NOAPTEA MUZEELOR 2016 În cadrul programului de vizitare nocturn gratuit vor fi accesibile publicului expoziţiile permanente 'Tezaurul Istoric', 'Lapidarium' şi 'Copia Columnei lui Traian'. Accesul pe bază de bilet gratuit se realizează prin curtea interioară situată în strada Poştei.
NOAPTEA MUZEELOR 2016 Atelierele educative şi de creaţie 'La muzeu cu Regina' - dedicat copiilor cu vârste cuprinse între 5 şi 9 ani şi desfăşurat în apropierea expoziţiei 'Tezaurul Istoric' - şi 'Simboluri ale strămoşilor noştri' - dedicat copiilor cu vârste cuprinse între 4 şi 12 ani, desfăşurat în expoziţia 'Copia Columnei lui Traian', momentele de reconstituire istorico-militară în exteriorul muzeului, pe strada Poştei, luptele antice (daci şi romani), demonstraţiile de mânuiri de arme se numără printre ofertele MNIR în Noaptea Muzeelor.
NOAPTEA MUZEELOR 2016 În paralel, în interiorul muzeului vor avea loc mai multe momente artistice - spectacole de balet, concursuri, concerte, spectacole de teatru vizual cu păpuşi în mărime naturală şi un recital muzică punk acustic folcloric medieval transilvănean.
NOAPTEA MUZEELOR 2016 * La Muzeul Naţional de Istorie Naturală "Grigore Antipa", între orele 18,00 şi 1,00, va fi posibilă atât vizitarea gratuită a expunerii permanente, cât şi participarea la atelierele de desen şi pictură Art Antipa organizate cu acest prilej.
NOAPTEA MUZEELOR 2016 Potrivit organizatorilor, atelierele inedite, proiecţiile de filme documentare oferite de Digi Animal World, dar şi colectarea entomologică a insectelor nocturne cu ajutorul surselor luminoase speciale sau interceptarea liliecilor din grădina muzeului cu ajutorul detectorului de ultrasunete, sub coordonarea specialiştilor vor face deliciul unei adevărate aventuri a cunoaşterii.
NOAPTEA MUZEELOR 2016 * Oaspeţii Muzeului Naţional al Ţăranului Român vor putea vizita expoziţia permanentă şi expoziţiile temporare care vor fi deschise, cu intrare liberă, în intervalul 18,00 - 21,00.
NOAPTEA MUZEELOR 2016 În plus, între orele 18,00 şi 2,00, doritorii sunt aşteptaţi la Atelierul de carte al lui Răzvan Supuran, unde vor avea ocazia să înveţe să recicleze acasă deşeurile de hârtie, să tipărească caiete, cărţi şi felicitări, dar şi cum se poate transforma hârtia reciclată manual în obiecte decorative.
NOAPTEA MUZEELOR 2016 De asemenea, sâmbătă între orele 10,00 şi 22,00 vizitatorii pot veni la Târgul de Sfinţii Constantin şi Elena, care va avea loc în curtea interioară.
NOAPTEA MUZEELOR 2016 * Muzeul Naţional de Geologie propune, în intervalul orar 19,00 - 23,00, o serie de expoziţii tematice, proiecţii, precum şi conferinţa "Dispariţii misterioase ale vieţuitoarelor".
NOAPTEA MUZEELOR 2016 * Muzeul Naţional al Literaturii Române va avea deschisă Casa Memorială "Tudor Arghezi".
* Muzeul Naţional Cotroceni invită sâmbătă publicul vizitator, între 19,00 - 24,00 (ultima oră de intrare) vizitarea gratuită a saloanelor regale de la etajul I şi a expoziţiei "Eleganţă şi tradiţie în moda feminină. De la Belle Epoque la interbelic".