Antena 3 CNN Emisiuni România Inteligentă Noaptea cercetătorilor, invenţii şi experimente ştiinţifice ale tinerilor

Noaptea cercetătorilor, invenţii şi experimente ştiinţifice ale tinerilor

Redacția Antena 3 CNN
<1 minut de citit Publicat la 17:47 07 Oct 2022 Modificat la 17:47 07 Oct 2022

La Deva, sute de copii de toate vârstele au prezentat publicului invențiile lor și au pus la cale experimente din domeniul fizicii, chimiei și biologiei.

Astfel, vizitatorii au înțeles mai bine lumea în care trăiesc și au reușit să îşi explice cauzele sau efectele diverselor fenomene.

Sălile de sport ale Colegiului Naţional Decebal din Deva s-au transformat în adevărate expoziţii de ştiinţă cu ocazia Nopții Cercetătorilor Europeni. Elevii care au fost prezenți la eveniment i-au impresionat pe vizitatori cu creațiile lor. Unul dintre cele mai apreciate standuri a fost cel al echipei de robotică.

La alte standuri, mai mulți elevi au explicat pe înțelesul tuturor diverse fenomene.

Zeci de orașe din România au găzduit Noaptea Cercetătorilor

De la eveniment nu a lipsit nici chimia. Vizitatorii au asistat la adevarate experimente și au privit cum substanțele se schimbă sub ochii lor. O atracție pentru cei mici a fost și standul de biologie.

Noaptea Cercetătorilor este un eveniment care are loc în toată Europa și atrage anual peste 1,5 milioane de vizitatori, reuşind să inspire următoarele generaţii.

Etichete: cercetatori
Citește mai multe din România Inteligentă
» Citește mai multe din România Inteligentă
TOP articole