Antena 3 CNN Actualitate Aer irespirabil, marți seară, în Capitală. Poluarea a ajuns din nou la un nivel foarte ridicat

Aer irespirabil, marți seară, în Capitală. Poluarea a ajuns din nou la un nivel foarte ridicat

Gabriel Dano
1 minut de citit Publicat la 00:15 20 Ian 2021 Modificat la 00:15 20 Ian 2021

Gradul de poluare a depășit 100 ICA, indicele de calitate a aerului care arată concentraţii ridicate pentru PM2,5 (praf) şi PM10. Cel mai ridicat grad de poluare a fost în cele trei zone menţionate Piaţa Sudului, Libertăţii şi Băneasa Nord, însă întreaga zonă centrală a Capitalei se apropia de valorile maxime: Universitate, Moşilor, Timpuri Noi, Camil Ressu, potrivit Mediafax.

PM reprezintă materii sub formă de particule (numite şi poluarea cu particule), un termen folosit pentru un amestec de particule solide şi picături lichide găsite în aer. Unele particule, cum ar fi praful, murdăria, funinginea sau fumul, sunt suficient de mari sau întunecate pentru a fi văzute cu ochiul liber. Altele sunt atât de mici încât pot fi detectate doar cu ajutorul unui microscop electronic.

Expunerea pe termen lung la o concentraţie ridicată de pulberi poate cauza cancer şi moartea prematură, spun specialiştii.

Ultima poluare majoră în Capitală a avut loc chiar în noatea de Crăciun, când ONG-urile de mediu au atras atenţia că Nordul Bucureştiului a devenit cel mai poluat loc de pe Pământ prin comparație cu media poluarii din 2019 din Bangladesh, cea mai poluată ţară din lume care a avut în 2019 un Indice de Calitate a Aerului de 165, iar Otopeni a atins nivelul de 173.

Etichete: poluare
Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole