Românii deja au început să ocupe hotelurile de la malul mării, iar de Rusalii, cei mai mulți au ales hoteluri de 4 și 5 stele, all inclusive.
La jumătatea lunii mai, în stațiunile de pe litoralul Bulgariei sunt deja aproape jumătate din locurile hotelurilor de lux ocupate, iar peste 45% dintre oaspeți vin din România.
Hotelurile fac programe speciale pentru gusturile turiștilor veniți mai ales din România, dar au și reconstruit unele hoteluri. Una dintre regulile litoralului bulgăresc, încă din anii 50, este să se demoleze vechile structuri de cazare, pentru a se construi cele noi pe același loc, astfel încât să se păstreze conceptul inițial.
„Avem în aceste zile un grup foarte mare de turiști români care au ales hotelul nostru pentru a face banchetul pentru finalul liceului. Au acces la SPA, la piscina interioară care e alimentată cu apă minerală din resursa pe care o avem aici, dar au la dispoziție și terasa pe care am amenajat-o cu șezlonguri, unde sunt și piscinele exterioare ale hotelului. Noi am demolat vechiul hotel și am construit unul nou, regândit astfel încât să satisfacă toate nevoile oaspeților noștri.
Din 2019, când am deschis aici noul hotel, suntem căutați pentru că oferim tot ce își doresc oaspeții, de la conceptul all inclusive, la spații largi de relaxare și vedere la mare”, a explicat Maria Yotova, director de vânzări al hotelului Astoria, de 4 stele, de la Nisipurile de Aur.
În imediata apropiere este unul dintre cele mai luxoase resorturi de pe litoralul Bulgariei, Melia Grand Hermitage, de 5 stele, unde foarte mulți români sunt, de asemenea, atrași de lux, de apropierea de malul mării, de plaja proprie cu șezlonguri și umbrele gratuite pentru oaspeți și de același regim all inclusive. Hotelul are și un aqua park și un spațiu pentru sporturi extreme, dedicate copiilor, dar și „kids club”, animatori care oferă programe de divertisment și restaurante deschise, unde cei cazați pot vedea cum este preparată mâncarea. „De Rusalii vom avea hotelul plin, iar 75% dintre oaspeți sunt din România. În sezon, când vin turiști din mai multe țări, ponderea românilor este la circa 45%”, a explicat Tanya Vytlianova, director de vânzări Melia Hotel Grand Hermitage.
Pentru cei care preferă litoralul bulgăresc și pentru business, nu doar pentru relaxare, unul dintre cele mai căutate hăteluri, chiar în centrul stațiunii Nisipurile de Aur, este International. Și acesta a fost reconstruit recent, iar locul este unul dintre cele preferate în ultimele șase decenii de VIP-uri din toate domeniile. Astăzi este unul dintre hotelurile preferate pentru conferințe, dar și pentru relaxare la plajă și pentru jocuri de noroc, având și un cazino la fel de celebru. International este amplasat în fosta „zonă zero” a stațiunii Nisipurile de Aur, foarte aproape de vechiul ansamblu hotelier al conducerii Partidului Comunist Bulgar, Complexul Riviera. Se spune că zona aceasta este cea mai bună de pe litoralul bulgăresc, din toate punctele de vedere.
Prețurile pe care agențiile din România le oferă celor care își doresc o vacanță la Nisipurile de Aur sunt foarte avantajoase, pornind de la 200 de euro de persoană pentru 7 nopți de cazare, în luna mai, la unele resorturi, precum Prestige Deluxe, de 4 stele.
La Hotel Astoria, tot de 4 stele, all inclusive, 7 nopți de cazare în perioada 21-28 mai costă 302 euro de persoană, iar la Melia Grand Hermitage, de 5 stele, în aceeași perioadă, 343 de euro de persoană, prin agenția Hello Holidays. În vârf de sezon, în peroada 15-22 iulie, la aceleași hoteluri sunt prețuri de trei ori mai mari, respectiv 600 de euro Prestige, 768 de auro Astoria și 803 euro Melia Grand Hermitage. Prețurile revin la nivelul ccelor din mai după prima săptămână din luna septembrie.