Antena 3 CNN Actualitate Locale VIDEO Ninge la Bâlea Lac. Este prima zăpadă din acest an pe Transfăgărășan

VIDEO Ninge la Bâlea Lac. Este prima zăpadă din acest an pe Transfăgărășan

Andreea Ştefan
<1 minut de citit Publicat la 15:07 29 Sep 2024 Modificat la 15:25 29 Sep 2024

Ninge la Bâlea Lac, pe Transfăgărășan. Meteorologii ANM au emis duminică avertizări meteo cod portocaliu de lapoviță și ninsoare pentru zonele montane.

Duminică după-amiază, a început să ningă la Bâlea Lac. Primii fulgi de nea din această toamnă au început să cadă în jurul orei prânzului, iar temperatura a ajuns la -1 grad Celsius.

ANM a emis două avertizări meteo cod portocaliu și cod galben de lapoviță și ninsoare pentru zonele montane. 

Conform primei avertizări, în intervalul 29 septembrie, ora 20 – 30 septembrie, ora 10, este în vigoare un cod portocaliu în Carpații Orientali și Meridionali, la altitudini în general de peste 1700 m, unde vor fi precipitații sub formă de lapoviță și ninsoare, iar vântul va avea intensificări, cu viteze de 70...90 km/h.

[GAL layout="3"]

Luni, în intervalul 30 septembrie, ora 10 – 01 octombrie, ora 10, intră în vigoare un cod galben. În Carpații Orientali și Meridionali, la altitudini în general de peste 1700 m, vor fi precipitații sub formă de lapoviță și ninsoare, iar vântul va avea intensificări, cu viteze de 70...90 km/h.

Citește mai multe din Locale
» Citește mai multe din Locale
TOP articole