”Știam că și colegi de-ai mei o să facă lucrul acesta. Gestul pe care l-am făcut a fost pentru colegul meu de la Slavia Praga care a avut o problemă similară și a fost suspendat 10 meciuri, și Campionatul European de anul ăsta și preliminariile din Champions League.
Am făcut-o pentru el și nu cred că asta este soluția pentru combaterea rasismului. Eu personal am jucători de culoare și la echipă și prieteni foarte buni. Cred că ține de fiecare. Trebuie să fim mai buni, să respectăm pe toată lumea, toate națiile.”, a explicat Nicolae Stanciu pentru Antena3.
Nicolae Stanciu și Ionuț Nedelcearu sunt singurii fotbaliști români care nu au îngenuncheat înaintea începerii meciului cu Anglia, în semn de solidaritate cu mișcarea „Black Lives Matter” și lupta împotriva rasismului, după decesul lui George Floyd.
Fundaşul ceh Ondrej Kudela, 34 de ani, coechipierul lui Nicuşor Stanciu de la Slavia Praga, a fost suspendat de UEFA zece meciuri după ce a fost acuzat de folosirea unei replici rasiste la adresa lui Glen Kamara de la Rangers.
„Am făcut acelaşi lucru şi cu Slavia, când am jucat cu Arsenal, în sferturile Ligii Europa, mi se pare normal, şi am decis să fac gestul pentru colegul meu de la Slavia, pentru Kudela, care fără nicio probă, a fost suspendat zece etape, după meciul cu Rangers. Doar aşa pentru că un coleg al lui Kamara a auzit cuvântul acela pe care nu îl pot spune. Am decis să nu mă pun în genunchi şi nu cred că asta este soluţia”, a declarat Stanciu la Pro X.