Edilul a anunțat că urmează să fie finalizați 50 de kilometri de conductă din reţeaua de termoficare, iar centrala Titan va echilibra sistemul în zona de nord-est a oraşului.
”Iarna cea mai rea pentru Bucureşti a fost 2020-2021, pentru că, fiind an electoral, nu s-au făcut lucrări în vara lui 2020 şi s-au acumulat toate acele lucruri care nu s-au făcut. Îmi aduc aminte că nu a avut, înainte de Crăciun, cam trei săptămâni, apă caldă şi căldură, vreo jumătate de Bucureşti. După aceea, 2021 a fost un pic mai bine, 2022 a fost un pic mai bine, 2023 o să fie mai bine pentru că au fost mari lucrări pe care le-am făcut anul ăsta şi este centrala din Titan care echilibrează pe zona de nord-est”, a explicat Nicuşor Dan, potrivit Agerpres.
Citește și: Tramvaie noi introduse în circulație, în București. Linia pe care călătorii beneficiază de ele
Nicușor Dan a mai precizat faptul că stadiul lucrărilor depinde și de condițiile meteo.
”În 2021, am făcut 28 de km, în 2022 am făcut 32 km şi anul ăsta sigur o să facem 50 km. Sper ca vremea bună să continue cât mai mult ca să putem să lucrăm pe magistrale (...) şi apoi o să lucrăm pe racorduri”, a adăugat primarul.