Antena 3 CNN Politică Nicușor Dan și-a delegat atribuțiile și a plecat în turneu în Moldova

Nicușor Dan și-a delegat atribuțiile și a plecat în turneu în Moldova

F.V.
1 minut de citit Publicat la 18:28 17 Feb 2025 Modificat la 14:06 27 Mar 2025
Nicușor Dan și-a delegat atribuțiile și a plecat în turneu în Moldova Nicușor Dan a început campania pentru prezidențiale în țară. Foto: Facebook/Nicusor Dan

Primarul general Nicușor Dan, care candidează la alegerile prezidențiale din mai, și-a delegat atribuțiile până în 30 aprilie administratorului public Lucian Judele și altor directori din primărie. Primarul general a plecat în turneu în Moldova, unde își promovează candidatura la prezidențiale.

Nicușor Dan a început zilele trecute un tur prin țară, pentru a se întâlni cu voluntarii care îl susțin în cursa prezidențială. Acesta este în turneu în Moldova. Sâmbătă, Nicușor Dan a fost în Focșani, duminică în Piatra Neamț și Suceava, iar luni în Botoșani și Iași. El urmează să se întoarcă în București miercuri.

La Iași Nicușor Dan a fost huiduit copios de trecători. 

În cadrul unei conferințe de presă, susţinută luni, la Iaşi, Nicușor Dan a spus că nu va renunţa la candidatura la alegerile prezidenţiale din luna mai, chiar şi dacă va fi situaţia de a mai apărea încă un candidat al dreptei politice, şi inclusiv în cazul în care va candida şi preşedintele interimar Ilie Bolojan.

Luni, Nicușor Dan a scris pe Facebook despre problemele din Capitală, după ninsoare. Edilul le-a cerut primarilor de sector să mobilizeze operatorii de salubrizare din toate sectoarele Capitalei să intervină de urgenţă pe străzile laterale şi trotuare, mai ales că va ninge până miercuri.

 

Citește mai multe din Politică
» Citește mai multe din Politică
TOP articole