Antena 3 CNN Politică Nicușor Dan: ”Au început operațiunile de dezinsecție și deratizare în Capitală”

Nicușor Dan: ”Au început operațiunile de dezinsecție și deratizare în Capitală”

Andreea Cigolea
1 minut de citit Publicat la 11:31 08 Iun 2021 Modificat la 11:31 08 Iun 2021

Nicușor Dan a anunțat marți că au început operațiunile de dezinsecție și deratizare în Capitală, încă de luni seară, iar tratamentele împotriva țânțarilor și căpușelor au loc în tot Bucureștiul, începând de la periferie spre centru.

”Aș fi vrut să începem aceste operațiuni mai devreme. Nu e plăcut atunci când scoți gunoiul de sub preș, dar acum suntem pe un drum bun”.

„Aceste tratamente se fac în fiecare seară, începând cu ora 9 și vor dura 7 zile, urmând să se lucreze simultan cu 12 echipe. În parcuri se va intra în zilele de joi și vineri, astfel încât acestea să fie pregătite pentru plimbările bucureștenilor la sfârșit de săptămână”, menționează Nicușor Dan.

Primarul general al Capitalei precizează că pentru deratizare fiecare asociație de proprietari va fi anunțată de începerea tratamentului, ca să nu fie afectate animalele de companie care sunt plimbate în jurul blocurilor.

„Activitățile de dezinsecție și deratizare vor fi repetate de mai multe ori pe timpul verii și al toamnei. Aș fi vrut să începem aceste operațiuni mai devreme, dar situația financiară a primăriei (datoriile curente de 3 miliarde, conturile poprite, investițiile blocate) ne-a forțat să decidem tăieri sau amânări de cheltuieli. Nu e plăcut atunci când scoți gunoiul de sub preș, dar acum suntem pe un drum bun, iar primăria își va îndeplini obligațiile față de bucureșteni”, conchide Nicușor Dan.

Citește mai multe din Politică
» Citește mai multe din Politică
TOP articole