Antena 3 CNN Actualitate Nicușor Dan, despre majorarea tarifului călătoriei STB: După ce va fi curat, iar orarul va fi respectat

Nicușor Dan, despre majorarea tarifului călătoriei STB: După ce va fi curat, iar orarul va fi respectat

Primarul general al Capitalei, Nicușor Dan, spune că o decizie privind majorarea tarifului STB poate fi luată după ce mijloacele de transport public vor fi curate și vor respecta orarul de circulație: „După ce aceste lucruri vor fi realizate, putem discuta detalii”.

de Laura Dinu    |   

„Pentru moment eu am două urgențe pe care le-am transmis societății de transport public. S-au făcut ceva progrese în fiecare dintre ele. Îmi doresc ca transportul public să fie mult mai curat decât am văzut până acum. Al doilea lucru pe care vreau să îl facem este ca orarul să fie respectat de către fiecare dintre autobuze, troleibuze și tramvaie”, spune Nicușor Dan, întrebat despre posibilitatea creșterii tarifului STB.

Primarul Capitalei a precizat însă că există progrese.

„Eu cred că suntem aproape de aceste două lucruri pe care bucureștenii și le doresc - transportul public să fie curat și să vină la timp. După ce aceste lucruri vor fi realizate, putem discuta detalii. (...) Eu vreau să realizăm aceste două lucruri până în vară”, conchide primarul general al Capitalei, potrivit Mediafax

Subiecte în articol: Nicușor Dan
TOP articole pe Antena 3 CNN:
Parteneri
Cele mai noi știri pe ANTENA 3 CNN
» Vezi toate știrile
Festival de miștouri online la adresa lui George Simion