Antena 3 CNN Actualitate Nicuşor Dan: "Greva STB e organizată de un consilier PSD. Cer partidului să se pronunţe"

Nicuşor Dan: "Greva STB e organizată de un consilier PSD. Cer partidului să se pronunţe"

Milena Niță
1 minut de citit Publicat la 09:46 21 Ian 2022 Modificat la 09:59 21 Ian 2022

"Cer PSD să se pronunţe, având în vedere că totul e organizat de un consilier PSD, un om care şi-a câştigat mandatul şi cer PSD să se pronunţe: fie susţine această manifestaţie care paralizează oraşul, fie retrage sprijinul politic al domnului Petrariu (Vasile Petrariu - n.r.) care a organizat această grevă", a spus, vineri, primarul Capitalei, Nicuşor Dan.

Cât priveşte greva, Dan a precizat că astăzi, la ora 12:00, va discuta cu șefii de garaje pentru a înțelege care sunt problemele.

"Este o atitudine irațională pe care sincer nu o înțeleg. Astăzi, la ora 12:00, am convocat la sediul PMB pe șefii de autobaze și de depou, 20 de persoane, care pe de-o parte sunt membri în conducerea STB, pe de altă parte mulți dintre ei sunt membri de sindicat.

I-am convocat din două motive: unu, vreau să le transmit angajaților STB hotărârea noastră în aplicarea legii și a hotărârii judecătorești (...). 

Doi, să înțeleg care sunt acele probleme care trebuie să fie rezolvate. Dar esențial este să respectăm legea în statul român", a spus edilul Nicușor Dan.

Greva din STB continuă și vineri, în ciuda deciziei executorii a instanței care a suspendat ieri protestul.

"Discuțiile, negocierile urmează, dar suntem în momentul în care legea trebuie aplicată. Cine nu aplică o hotărâre judecătorească executorie obligatorie săvârșește o infracțiune. Avem de-a face cu o manifestare total irațională", a precizat primarul Capitalei.

"Să nu reiei lucrul în aceste condiții, riscând pierderea contractului de muncă și condamnare penală e o atitudine irațională, pe care, sincer, nu o înțeleg", a continuat el. 

Nicușor Dan, despre sindicaliștii STB riscă condamnare penală

Cine nu aplică o hotărâre judecătorească executorie săvârșește o infracțiune, este mesajul transmis de Nicușor Dan angajaților STB care continuă greva. 

El spune că aceștia riscă pierderea contractului de muncă și condamnare penală: "Avem în continuare de a face cu o manifestare total irațională".

"La ora 07:00, au plecat executorii judecătorești care au afișat hotărârea judecătorească pronunțată ieri în jumătate din autobaze și depouri. (...) Cine nu aplică o hotărâre judecătorească executorie, obligatorie, săvârșește o infracțiune. 

Avem în continuare de a face cu o manifestare total irațională, pentru că chiar dacă oficial această hotărâre a fost comunicată în cursul zilei de azi (vineri - n.r.), toată lumea știe că ea s-a pronunțat ieri (joi - n.r.). 

În aceste condiții, riscând pierderea contractului de muncă, riscând o condamnare penală, este o atitudine irațională", a conchis primarul Capitalei, Nicuşor Dan.
 

Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole