"E în lucru centrala provizorie de la Titan, care va aduce surplus de energie în sistem. Iarna asta va fi puțin mai bine ca iarna trecută.", spune primarul Capitalei.
"Sper ca în 2-3 ani să fim mult mai bine. Nu o să fie gata în octombrie (n.r. centrala), o să fie gata probabil în ianuarie.", a anunțat acesta.
Factura la întreţinere ar putea fi de trei ori mai mare, în această iarnă. Dan anunţă că bucureştenii riscă să rămână fără subvenţie
Bucureştenii riscă să rămână fără subvenţie la încălzire şi apă caldă, a anunţat primarul Capitalei, Nicuşor Dan, ceea ce ar duce la o explozie a preţului gigacaloriei şi implicit a facturilor.
Nicuşor Dan a declarat, luni, că totul depinde de rectificarea bugetară pe care o va face Guvernul.
"În ce priveşte preţul căldurii în această iarnă, urmează să vedem. Este, din nou, un întreg ciclu, gazul de la Romgaz, negocierea Romgaz-Elcen, preţul gigacaloriei pe care urmează să-l fixeze ANRE şi o eventuală hotărâre de guvern pentru consumatorii vulnerabili.
Toate acestea sunt discuţii pe care urmează să le avem", a declarat primarul Capitalei, Nicuşor Dan.
Întrebat dacă preţul gigacaloriei va fi mai mare şi întreţinerea mai scumpă în această iarnă, edilul nu a genat acest lucru.
"Răspunsul la această întrebare depinde de răspunsul pe care toate instituţiile enumarate îl vor da", a spus Dan.
De asemenea, întrebat de presă dacă Primăria Bucureşti are bani pentru subvenţii, edilul a precizat: "Haideți să vedem discuţia din Consiliul General. În plus, răspunsul depinde și de rectificarea bugetară".
Asociaţia Energia Inteligentă: "Din această iarnă, conform legislaţiei, ar trebui să fie eliminată subvenţia"
Specialiştii spun că, este foarte probabil ca subvenţa să fie eliminată, potrivit legii, mai ales că acest lucru a fost amânat de doi ani.
"În prezent, există o lege care a fost prorogată, eliminarea subvenţiilor trebuia să se realizeze în urmă cu doi ani de zile. Deci, practic, începând cu această iarnă, conform legislaţiei, ar trebui să fie eliminată subvenţia.
În momentul de faţă, aproximativ 565.000 de apartamente plătesc gigacalorie subvenţionată care e semnificativă la Bucureşti", a explicat Dumitru Chisăliţă, preşedintele Asociaţiei Energia In
Cât va costa întreţinerea la un apartament cu 2, 3 sau 4 camere
"Dacă s-ar elimina, creşterile de preţ ar fi de circa 365%, din calculele noastre.
Concret, acest lucru ar însemna că un apartament de două camere ar sări plata la nivelul unui an cu energia termică de la 1000 de lei pe an la circa 3.600 de lei pe an.
La un apartament de trei camere, de la 1.300 de lei pe an la aproximativ 5.000 de lei.
Pentru un apartament cu patru camere, de la 1.700 de lei pe an la aproximativ 6.000 de lei pe an cu încălzirea", a mai estimat Dumitru Chisăliţă.
teligentă, luni, la Antena 3.
În cazul în care subvenţiile la gigacalorie nu ar mai exista, factura la întreţinere ar putea fi şi de trei ori mai mare.