Dacian Cioloș este bine-venit în USR, spune Nicușor Dan, liderul formațiunii politice. Acesta mai spune și că, în continuare, o fuziune cu PNL este exclusă.
”Cei mai mulţi membri sunt pentru venirea lui Dacian Cioloş alături de noi, credem că este o persoană onestă şi competentă care ar reprezenta un câştig pentru USR.
Sunt dezbateri în spaţiul public despre unificarea dreptei, chiar despre o fuziune USR-PNL, iar în această ultimă privinţă opinia în USR este unanimă: PNL şi USR să meargă fiecare pe drumul lui.
Încercăm să ne dăm seama care este şi viziunea lui Dacian Cioloş despre aceste scenarii despre viitor. Dacă este pentru consolidarea USR, prin asta însemnând o extindere organică, cu grijă pentru selecţia membrilor, chiar cu riscul ca Uniunea să nu crească suficient de repede, sau o creştere rapidă pentru câştigarea alegerilor din 2019 şi 2020, cu tot ceea ce poate presupune aceasta, unificarea dreptei, să luăm primari.
Acestea sunt opţiunile şi cred că avem nevoie de o clarificare. Discuţiile noastre cu Dacian Cioloş vor continua şi vă vom ţine la curent cu rezultatul lor” a spus Nicușor Dan pentru Adevărul.