Antena 3 CNN Actualitate Nicuşor Dan, amendat pentru că nu a plătit parcarea: "Am uitat"

Nicuşor Dan, amendat pentru că nu a plătit parcarea: "Am uitat"

Milena Niță
<1 minut de citit Publicat la 09:23 21 Oct 2022 Modificat la 09:52 21 Oct 2022

Edilul a explicat că a vrut să prelungească ora de parcare printr-un sms, însă l-a sunat cineva și a uitat.

"Am luat în parcarea din jurul Primăriei, pentru că mergeam către o conferință de presă, trebuia să-mi prelungesc ora prin SMS, m-a sunat cineva, în fine, am uitat să fac asta și am ieșit din cât plătisem. Am luat-o", a mărturisit Nicușor Dan, potrivit digi24.ro.

Începând din data de 15 august, parcarea în centrul Capitalei este permisă doar cu plată, iar primăria a stabilit trei zone pentru parcare, fiecare având un tarif diferit.

Astfel, pentru zona zero, o oră de parcare costă 10 lei, pentru zona 1, tariful este de 5 lei, iar pentru zona 2, de 2,5 lei pe oră, în intervalul orar 07:00-23:00.

Nicuşor Dan a precizat că regulamentul de parcare a fost votat în 2019, dar abia acum a fost pus în aplicare pentru a încuraja oamenii să folosească transportul în comun.

Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole