"Primarul PSD-Firea a devenit prim-vicepreşedinte al PSD, adică numărul doi în partidul care nu apare nicăieri în materialele sale electorale. Aceasta este, de fapt, filosofia domniei sale şi a PSD. Ei cred că românii şi bucureştenii pot fi minţiţi, că pot fi prostiţi, că nu au memorie, că nu înţeleg. Gabriela Firea este nu doar candidatul PSD-Partidul Social Democrat, ci şi lider al acestui partid şi reprezentant al celui mai toxic pesedism, de tip Dragnea, cel care a şi propus-o pentru funcţia de Primar al Bucureştiului", a scris Nicuşor Dan pe Facebook.
Nicușor Dan, acuzații grave la adresa Gabrielei Firea
El i-a adus acuzații grave Gabrielei Firea, reamintind că este în PSD de mult timp și s-a aflat alături de Liviu Dragnea și Darius Vâlcov.
"A fost acolo în februarie 2017, când sute de mii de români protestau în stradă împotriva aroganţei şi corupţiei. A fost acolo în 10 august 2018, când omul său de încredere, Speranţa Cliseru, a semnat ordinul de gazare a bucureştenilor aflaţi în Piaţa Victoria. A fost acolo când Liviu Dragnea şi Darius Vâlcov încercau să izoleze România de lumea civilizată şi s-o transforme în domeniul baronilor PSD. De fiecare dată când românii au fost umiliţi, Gabriela Firea a fost acolo, în primul rând, la prezidiul PSD. Acolo este locul ei, nu la Primăria Capitalei", susţine Nicuşor Dan.