Antena 3 CNN Actualitate Justiție Nicuşor Constantinescu, trimis în judecată într-un nou dosar. Este acuzat de abuz în serviciu

Nicuşor Constantinescu, trimis în judecată într-un nou dosar. Este acuzat de abuz în serviciu

1 minut de citit Publicat la 15:46 08 Iun 2018 Modificat la 15:46 08 Iun 2018

Fostul preşedinte al Consiliului Judeţean (CJ) Constanţa Nicuşor Constantinescu a fost trimis în judecată de procurorii DNA într-un nou dosar, în care este acuzat de abuz în serviciu.

Potrivit unei sinteze a cauzelor finalizate de DNA în luna mai, procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul Teritorial Constanţa au dispus trimiterea în judecată a lui Nicuşor Daniel Constantinescu, aflat în stare de deţinere, la data faptei preşedinte al CJ Constanţa, pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit.

Procurorii anticorupţie notează în rechizitoriul transmis instanţei că, în perioada decembrie 2009 - noiembrie 2010, Nicuşor Constantinescu, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, cu încălcarea dispoziţiilor legale în materie, ar fi achiziţionat şi ar fi plătit servicii de publicitate în valoare de 401.700 lei, sumă ce ar fi reprezentat un prejudiciu adus bugetului Consiliului Judeţean Constanţa, concomitent cu obţinerea de către firma prestatoare a unui folos necuvenit în acelaşi cuantum.

Potrivit anchetatorilor, în perioada respectivă, Consiliul Judeţean Constanţa ar fi achiziţionat servicii de publicitate în presa scrisă locală, pentru care a achitat integral 12 facturi fiscale.

"Ca urmare a dispoziţiilor emise de Curtea de Conturi a României, Consiliul Judeţean Constanţa s-a adresat instanţei civile şi a obţinut o hotărâre judecătorească definitivă de obligare a inculpatului Constantinescu Nicuşor Daniel la plata sumei de 401.700 lei, ce reprezintă întregul prejudiciu al faptei penale", se menţionează în comunicat.

Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Constanţa cu propunere de a se menţine măsurile asigurătorii dispuse în cauză.

Sursă: Agerpres
Citește mai multe din Justiție
» Citește mai multe din Justiție
TOP articole