"Am incercat toate drogurile, nu zic ca nu, dar nu s-a lipit niciunul de mine. Pai, gandeste-te ca si atunci cand traiam in Romania, aveam gagici din tarile nordice – olandeze, suedeze, daneze, nemtoaice – care aduceau in tara, cand veneau la mare, la noi, de toate pentru toti. Nu simteam nimic. Cred ca oamenii dependenti de droguri nu reusesc sa se adapteze la viata cotidiana si-si creaza o realitate paralela in care evadeaza ori de cate ori au ocazia. Adevarul este ca, din punctul meu de vedere cel putin, acesti oameni se folosesc mai mult de autosugestie decat de calitatile drogurilor ingerate. Isi impun sa creada ca sunt mai euforici, mai fericiti, mai ametiti…
In ’76, dupa ce am fugit cu baietii din Romania, am incins un chef-monstru in Germania. Eram atat de fericiti ca scapasem de comunisti, ca eram liberi, ca puteam sa facem ce ne taie capul… Gazda era o nemtoaica, pretena veche. Da-i cu chitara, da-i cu bautura, cu glumele, pana ce toata lumea era pe sub mese. Care pe jos, imbratisat cu prima femeie care-i cazuse in brate, care raschirat prin fotolii – matoleala in toata regula. Cand m-am dezmeticit, mi-am dat seama ca ramasesem singur, zdranganeam de nebun la chitara. Ma luase foamea si cum n-am mai dibuit nimic de haleala prin frigider, am atacat niste cozonaci, ambii inceputi, care ramasesera pe masa din bucatarie. Ma, i-am mancat pe amandoi si tot nu-mi potolisem focul ce-mi parjolea stomacul. Spre dimineata, se trezeste nemtoaica, gazda. Eu ma invarteam pe langa ai mei, sa-i scol… Doar ce intra in bucatarie si o aud exclamand, sugrumat asa, cu oftica: . Zic: … , striga femeia, de data asta curioasa. , ii raspund. , tipa asta. , intreb, din ce in ce mai nervos. ”, a povestit Nicu Covaci pentru oamenidepoveste.ro.