Antena 3 CNN Politică Nicoleta Pauliuc, despre indemnizaţiile pentru urmaşii eroilor militari: "Este respectul probat prin fapte concrete, nu doar prin cuvinte frumoase"

Nicoleta Pauliuc, despre indemnizaţiile pentru urmaşii eroilor militari: "Este respectul probat prin fapte concrete, nu doar prin cuvinte frumoase"

Claudia Popovici
1 minut de citit Publicat la 20:29 10 Noi 2021 Modificat la 20:33 10 Noi 2021

Nicoleta Pauliuc, senator PNL şi președintele comisiei pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională din Senat, a reamintit că atunci când militarii îmbracă uniforma Armatei, își asumă riscul de a-și pierde viața pentru țară şi în cazul unei tragedii ei trebuie să aibă certitudinea că familiile lor vor fi sprijinite financiar. 

„Inițiativa legislativă pe care am depus-o, prin care urmașii eroilor militari căzuți pe frontul de luptă primesc o indemnizație lunară egală cu câștigul salarial mediu brut, indiferent de veniturile pe care le realizează, a ajuns la promulgare la președintele Iohannis. Reparăm, astfel, o nedreptate uriașă. Până acum, copiii, părinții, soția sau soțul unui erou militar aveau dreptul la această indemnizație doar dacă înregistrau venituri lunare mai mici de 50% din salariul mediu brut.

„Este respectul probat prin fapte concrete, nu doar prin cuvinte frumoase"

Era o situație total nedreaptă pentru militarii noștri care, atunci când îmbracă uniforma Armatei, își asumă riscul de a-și pierde viața pentru țară. Ei trebuie să fie siguri că, în cazul unei tragedii, familiile lor vor primi un sprijin financiar atât de necesar. Nu doar că această soluție are o justificare morală solidă, dar nici nu încarcă bugetul statului. Impactul bugetar este absolut minimal, fiindcă de prevederile proiectului de lege beneficiază 53 de familii ale unor eroi căzuți la datorie.

„Recunoașterea meritelor pentru eroii militari şi grija față de familiile lor, arată respectul real pe care statul român îl datorează acestora"

Am inițiat această măsură împreună cu domnul senator Nicolae Ciucă, ministrul Apărării, pentru că amândoi credem că recunoașterea meritelor pentru eroii militari, inclusiv prin grija față de familiile lor, arată respectul real pe care statul român îl datorează acestora. Este respectul probat prin fapte concrete, nu doar prin cuvinte frumoase.

*Legea modificată este Legea nr.168/2020 pentru recunoașterea meritelor personalului participant la acțiuni militare, misiuni și operații pe teritoriul sau în afara teritoriului statului român și acordarea unor drepturi acestuia, familiei acestuia și urmașilor celui decedat.

Citește mai multe din Politică
» Citește mai multe din Politică
TOP articole