Coaliția PNL-PSD-UDMR a fost votată cu 318 voturi ”pentru”, 126 ”împotrivă” și 0 abțineri.
„Doresc să mulțumesc tuturor celor care ne-au acordat votul de încredere, de asemenea, doresc să le mulțumesc celor care nu ni l-au acordat și cred că este foarte important să știți că am înțeles din tot ceea ce s-a exprimat că ne-am asumat o răspundere foarte mare. Am înțeles și recomandările făcute de cei care au luat cuvântul din partea opoziției. Suntem un Guvern al României și vom face tot ceea ce este posibil să avem în centrul atenției noastre cetățeanul român și să facem ceea ce este cu putință, astfel încât să depășim problemele pe care le avem din cauza crizei Covid și să determinăm liniile de efort pentru ceea ce înseamnă dezvoltarea României. Vă rog să ne dați voie să mergem și să ne apucăm de treabă”, a declarat Nicolae Ciucă în plenul Parlamentului.
[GAL layout="2"]Senatorii şi deputaţii s-au reunit joi în şedinţă comună pentru votul de învestire a guvernului propus de premierul desemnat Nicolae Ciucă. Toți miniștrii propuși de Nicolae Ciucă au primit aviz favorabil la audierile de miercuri din comisiile parlamentare de specialitate.
După doi ani în care au fost în opoziție, social-democrații au decis să intre la guvernare alături de liberali.
Tot astăzi, premierul Nicolae Ciucă şi cei 20 de miniștri ai coaliției PSD-PNL-UDMR depun jurământul de credință în fața președintelui Klaus Iohannis.