Antena 3 CNN Politică Nicolae Ciucă, după vizita la Kiev: "Sprijinim aspirațiile Ucrainei de integrare în Uniunea Europeană"

Nicolae Ciucă, după vizita la Kiev: "Sprijinim aspirațiile Ucrainei de integrare în Uniunea Europeană"

Silvia Preda
<1 minut de citit Publicat la 22:04 26 Apr 2022 Modificat la 22:33 26 Apr 2022

"Am fost onorat să îl întâlnesc astăzi, la Kiev, pe președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski. 

L-am asigurat de sprijinul deplin al Românei în eforturile de a opri agresiunea ilegală și imorală a Rusiei, atrocitățile umane și distrugerile materiale suferite de această țară.

L-am asigurat pe președintele Zelenski că România sprijină, în aceste momente dificile, derularea unei investigații internaționale care să tragă la răspundere pe cei vinovați de comiterea de crime internaționale, inclusiv prin contribuția financiară voluntară recentă, decisă de Guvernul României, către Fondul fiduciar al Curții Penale Internaționale.

Comunitatea română din Ucraina și cea ucraineană din România sunt veritabile punți de legătură între societățile noastre. Etnicii români sunt buni cetățeni ai Ucrainei. Asigurarea deplină a respectării drepturilor identitare ale etnicilor români, inclusiv a celor lingvistice, va face ca societatea ucraineană să devină mai puternică.

Totodată, am transmis președintelui Zelenski că sprijinim aspirațiile Ucrainei de integrare în Uniunea Europeană și l-am felicitat pentru transmiterea răspunsului la prima parte a chestionarului de aderare", a scris Nicolae Ciuca, marţi seară, pe pagina sa de Facebook.

Citiţi şi: Imagini cu Marcel Ciolacu și Nicolae Ciucă la Kiev, cu Volodimir Zelenski. Vizita ar fi trebuit să aibă loc mâine, împreună cu Florin Cîțu

Citește mai multe din Politică
» Citește mai multe din Politică
TOP articole