„Am trecut împreună, în ultimele șase luni, prin momente nu numai dificile, dar aş spune și unice în context european, în procesul complex de realizare, de construcție a răspunsului strategic al României la criza umanitară a refugiaților din Ucraina. Faptul că astăzi putem vorbi despre intrarea în etapa a doua de intervenție destinată măsurilor de integrare pe termen mediu și lung, după părerea mea este rezultatul unui efort comun, de tip <whole society response>, care a presupus implicarea specialiștilor din cinci ministere, a agențiilor ONU prezente în România, a tuturor instituțiilor Uniunii Europene care au fost și sunt prezente în România și aş sublinia, în mod aparte, a întregii societăți civile într-o formulă de coordonare și dialog pe care, așa cum am anunțat încă de la început, am asumat-o la nivelul guvernului prin Cancelaria primului-ministru. Pot afirma fără teama că greșesc, că România devine astfel prima țară din Uniunea Europeană care are o viziune și un plan pe termen mediu și lung în ceea ce privește modalitatea în care îi vom sprijini pe refugiații din Ucraina să se integreze cât mai facil la noi în țară și să poată să dobândească acea independență personală, fără a resimți toate aceste efecte ale războiului din țara vecină”, a spus Nicolae Ciucă, în mesajul adresat în deschiderea Conferinței „A vision for medium and long- term Refugees Response in Europe – Romania’s Plan for an integrated and inclusive response to protect Refugees from Ukraine”.
Premierul a arătat că Planul național destinat măsurilor de protecție și incluziune a persoanelor strămutate din Ucraina, beneficiare de protecție temporară în România, aprobat recent prin ordonanță de urgență, vine cu măsuri concrete de sprijin în domeniul educației, în domeniul sănătății, ocupării, locuirii, copiilor și grupurilor vulnerabile, pentru care s-a alocat un buget atât din fonduri europene, cât și din fonduri publice.
Nicolae Ciucă a evidenţiat că în paralel cu planul naţional, în baza parteneriatului pe care România îl are cu agenţiile ONU, în coordonarea UNHCR România, aceştia au dezvoltat şi aprobat propriul plan de răspuns la criza umanitară a refugiaţilor, care vine să completeze şi să extindă măsurile de intervenţie din cadrul planului guvernamental.
„În baza parteneriatului pe care îl avem cu agențiile Organizației Națiunilor Unite, în coordonarea UNHCR România, aceștia au dezvoltat și aprobat propriul plan de răspuns la criza umanitară a refugiaților care vine să completeze şi să extindă măsurile de intervenție din cadrul planului guvernamental. Apreciez că, împreună, cele două planuri reprezintă răspunsul României la criza umanitară a refugiaților pe termen mediu și lung și deschid orizontul unei bune practici şi abordări strategice la nivel european”, a mai spus Nicolae Ciucă.
Iohannis, despre războiul din Ucraina: "Drame îngrozitoare, vieți schimbate pentru totdeauna. Avem responsabilitatea să fim solidari"