Antena 3 CNN Politică Nicolae Ciucă: "Proiectele care vizează procesul aderării la OCDE vor fi trecute prin Parlament cu rapiditate"

Nicolae Ciucă: "Proiectele care vizează procesul aderării la OCDE vor fi trecute prin Parlament cu rapiditate"

Georgiana Adam
1 minut de citit Publicat la 13:42 13 Mar 2024 Modificat la 13:36 01 Apr 2024

"L-am primit la Palatul Parlamentului pe Mathias Cormann, secretarul general al Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică. În discuțiile pe care le-am avut, atât în privat, cât și împreună cu Comisia specială comună a celor două Camere, am vorbit despre nivelul la care se află aderarea României la organizație, detalii din Studiul Economic al României pe 2024 și beneficiile pe care românii le vor avea după ce țara noastră va deveni membru OCDE. Ca președinte al Senatului, lucrez pentru acest obiectiv cu aceeași forță cu care am făcut-o atunci când eram premier. Cu ajutorul comisiei specializate, toate proiectele care vizează procesul aderării vor fi trecute prin Parlament cu rapiditate”, scrie pe Facebook Nicolae Ciucă.

El afirmă că, în calitate de prim-ministru, a deblocat dialogul cu conducerea organizației, depunând Foaia de parcurs a României și Memorandumul inițial pentru aderare.

"Studiul Economic al României pe 2024 este o analiză aprofundată a situației noastre economice, având și recomandări. Pentru aderarea unui stat, sunt necesare cel puțin două asemenea studii din care să reiasă că economia este stabilă și merită să facă parte din rândul celor mai dezvoltare țări ale lumii. Statele membre OCDE dețin 70% din producția și comerțul global și 90% din toate investițiile străine directe", a încheiat Nicolae Ciucă.

L-am primit la Palatul Parlamentului pe Mathias Cormann, secretarul general al Organizației pentru Cooperare și...

Publicată de Nicolae Ionel Ciucă pe Miercuri, 13 martie 2024

Material susţinut de PNL

Etichete: Nicolae Ciucă OCDE
Citește mai multe din Politică
» Citește mai multe din Politică
TOP articole