Antena 3 CNN Emisiuni News Hour with CNN Nicolae Ciucă, prima reacție în scandalul dintre Diana Șoșoacă și jurnalista din Italia: ”Inacceptabil!”

Nicolae Ciucă, prima reacție în scandalul dintre Diana Șoșoacă și jurnalista din Italia: ”Inacceptabil!”

Redacția Antena 3 CNN
2 minute de citit Publicat la 16:53 14 Dec 2021 Modificat la 19:06 14 Dec 2021

„Guvernul României condamnă cu fermitate orice acțiune de intimidare a jurnaliștilor sau de obstrucționare a dreptului la liberă informare a cetățenilor. Libertatea de exprimare, dreptul la opinie și accesul la informație sunt garanții ale unei democrații consolidate și ale funcționării statului de drept. Premierul Nicolae Ciucă consideră inacceptabil acest incident și respinge categoric manifestarea diferențelor de opinii prin violență. Prim-ministrul României este preocupat de acest caz care trebuie clarificat în regim de urgență de instituțiile abilitate ale statului român”, se precizează într-un comunicat de presă.

Soțul Dianei Șoșoacă a fost audiat luni și a fost pus sub control judiciar după ce un polițist a depus reclamație împotriva sa pentru că ar fi fost lovit.

Incidentul s-ar fi petrecut în cursul zilei de sâmbătă, în incinta cabinetului de avocatură al Dianei Șoșoacă, când o echipă de jurnaliști din Italia a ajuns acolo pentru a realiza un interviu cu senatoarea.

Lucia Goracci, jurnalista care trebuia să realizeze interviul cu Diana Șoșoacă, a depus plângere penală la Secţia 4 de Poliţie din București împotriva senatoarei. Aceasta a precizat că soţul senatoarei, Dumitru-Silvestru Șoșoacă, a muşcat-o de mână.

„Am intrat în biroul de avocatură al doamnei Şoşoacă şi ne-a întâmpinat cu o atitudine zâmbitoare având pe masă mai multe alune şi covrigei. Când a început filmarea eu am rămas pe hol şi am văzut că soţul ei a adus în birou un sac negru în care a spus că se îngroapă persoanele decedate dezbrăcate, după care am văzut cum acesta l-a luat apoi în bucătărie.

După acel moment doamna Şoşoacă a devenit nervoasă şi agresivă. Intră în conflict şi spune că dacă nu îi convin condițiile pe care ea le hotăraște poate să plece. În acel moment echipa de la RAI 1 s-a pregătit să plece. A ieșit în hol dar doamna Şoşoacă a apărut şi a închis uşa zicând că nu ieșim nicăieri. A spus ulterior soțului să sune la Poliţie după ce a început să țipe, apoi un alt bărbat a intrat în casă", spune jurnalista Lucia Goracci care subliniază că în acel moment a fugit pe scara blocului.

La aproximativ 10 minute Poliţia s-a prezentat la faţa locului şi soţul senatoarei a început să împingă jurnaliştii italieni. După care soţul senatoarei Diana Şoşoacă i-a smuls masca de pe faţă şi a lovit-o în braț, după care a muşcat-o de mână.

„M-a muşcat de mână şi apoi am ieșit afară", spune jurnalista Lucia Goracci în plângerea penală.

Diana Șoșoacă susține că soțul ei a fost victimă a comportamentului violent al polițiștilor.

„Trei poliţişti au sărit pe soţul meu şi l-au imobilizat şi l-au dat cu capul de uşă şi i-au băgat mâna în gât", a declarat Diana Șoșoacă.

Nu doar soţul Dianei Șoșoacă s-a ales cu dosar penal, ci și senatoarea. Este vorba de un dosar declinat la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație şi Justiţie. Surse apropiate anchetei afirmă că la sfârşitul săptămânii Diana Şoşoacă va merge să dea declarații pentru lipsire de libertate şi sechestrare. Este o plângere depusă de jurnaliştii străini pe numele senatoarei spunând că ar fi fost sechestrați până la venirea organelor de poliţie.

Citește șiImaginile filmate de echipa Rai Uno pe care Diana Șoșoacă a închis-o în casă. Jurnaliști italieni: "Ne-au percheziționat ca pe hoți"

 

Citește mai multe din News Hour with CNN
» Citește mai multe din News Hour with CNN
TOP articole