Antena 3 CNN Politică Conducerea PNL, contre cu premierul Nicolae Ciucă după ce Dan Vîlceanu a fost "mustrat" pentru atacurile la miniştrii PSD

Conducerea PNL, contre cu premierul Nicolae Ciucă după ce Dan Vîlceanu a fost "mustrat" pentru atacurile la miniştrii PSD

Vasile Marcu
1 minut de citit Publicat la 12:25 17 Feb 2022 Modificat la 12:41 17 Feb 2022

Potrivit surselor Antena 3, liderii liberali sunt supărați pe prim-ministru pentru că i-a reproșat șefului de la Fonduri Europene, Dan Vîlceanu, atacurile recente la adresa miniștrilor social-democrați.

Mai mult decât atât, liberalii din tabăra Cîțu spun că este a doua oară când Ciucă ia apărarea PSD, în detrimentul liberalilor. În ocazia trecută, premierul Nicolae Ciucă a ieșit cu un comunicat de presă în sprijinul ministrului Muncii, Marius Budăi. 

De această dată, premierul Nicolae Ciucă l-ar fi criticat în ședința de guvern pe ministrul Fondurilor Europene, Dan Vîlceanu, propriul membru de partid. 

Astfel, în următoarea ședință a Biroului Executiv al Partidului, cei din conducere vor să discute cu premierul pentru a-și schimba atitudinea față de miniștrii liberali.

Din ce spun cei din conducerea partidului, premierul este mai apropiat de PSD decât de PNL. 

Ministrul Vîlceanu spune că nu a fost certat de premier

Pe de altă parte, ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Dan Vîlceanu neagă incidentul din cadrul Guvernului în care premierul Nicolae Ciucă l-a certat deoarece a criticat alți miniștri. 

„Nu a fost niciun fel de critică față de nimeni, a fost o recomandare ca pe viitor să evităm astfel de situații... Sunt discuții pe care le avem în Guvern”, a explicat ministrul Proiectelor Europene.

Dan Vîlceanu a mai spus că premierul Ciucă are în continuare sprijinul PNL.

„Este premierul României, este premierul pe care PNL îl susține, trebuie să-și facă datoria”, a precizat Vîlceanu.

 

Etichete: PNL Nicolae Ciucă
Citește mai multe din Politică
» Citește mai multe din Politică
TOP articole