Antena 3 CNN Politică Nicolae Ciucă le-a spus liberalilor că PNL votează noua lege a pensiilor

Nicolae Ciucă le-a spus liberalilor că PNL votează noua lege a pensiilor

Georgiana Adam
1 minut de citit Publicat la 12:42 20 Noi 2023 Modificat la 12:42 20 Noi 2023

Nicolae Ciucă a spus, în ședința de BPN, că liberalii vor vota Legea pensiilor și în Camera Deputaților.

"Noi am reușit să mărim cu 40 la sută pensiile în trei ani. Am crescut punctul de pensie de la 1265 la 1785 și totul cu resurse sustenabile. Am vrut și trebuie să veghem ca și acum majorările să fie sustenabile. Noi vom rămâne în aceasta Coaliție vocea rațiunii și a onestității. De unde și dialogul legat de sustenabilitate", a spus Ciucă, potrivit surselor citate.

De asemenea, Nicolae Ciucă a mai spus în BPN că „sunt limite peste care nu vom accepta să trecem”, iar una dintre ele, potrivit președintelui PNL, respectarea angajamentului față de salariile din Educație, la care PNL s-a angajat în luna iunie.

O altă preocupare pentru PNL este discuția pe măsurile care țin de Sănătate și Ciucă le-a spus liberalilor că ce a ținut de CNAS "s-a îndeplinit", însă sunt continuate discuțiile "pe întreaga problematică din Sănătate".

În privința absorbției fondurilor europene, Ciucă le-a spus liberalilor că aceasta „a fost una cât de poate de bună”, adică a fost o absorbție de 90% pe fonduri de coeziune.

Cu toate acestea, absorbția nu a fost „atât de bună ca în 2022”, când a crescut cu 20%.

"Economia va putea supraviețui și își va putea menține trendul de creștere doar printr-o absorbție cât mai bună a fondurilor europene, iar menținerea unui buget mare pentru investiții este obligatoriu pentru noi, PNL. Ca atare, vă rog să avem cu toții în vedere, și miniștrii, și responsabilii din administrația locală, insistența pe absorbția banilor din PNRR", le-a mai spus Nicolae Ciucă, în BPN, colegilor săi liberali.

Citește mai multe din Politică
» Citește mai multe din Politică
TOP articole