Antena 3 CNN Politică Alegeri locale Nicolae Ciucă, la lansarea candidaţilor PNL Mureş: "Să apărăm democrația și valorile"

Nicolae Ciucă, la lansarea candidaţilor PNL Mureş: "Să apărăm democrația și valorile"

Alexandra Dima
1 minut de citit Publicat la 20:07 17 Mai 2024 Modificat la 20:08 17 Mai 2024

Alături de echipa liberală a județului Mureș au fost prezenți Nicolae Ionel Ciucă – președintele PNL, Lucian Bode – secretarul general al PNL, Daniel Buda – europarlamentar PNL și Emil Boc – primarul municipiului Cluj-Napoca.

Nicolae Ciucă a avut un discurs în care a făcut apel ca liberalii să apăre democrația și valorile. 

„Am trecut prin momente complicate, prin crize succesive, suprapuse, care au căpătat și anvergură, și complexitate, și vedem ce se întâmplă în lume, dar cel mai teamă, după cum puteți vedea, ne e teamă că se șubrezește democrația și că ne sunt atacate valorile. Păi să le apărăm! Să le apărăm, păstrându-ne linia doctrinară, păstrându-ne linia ideologică și vorbind despre ceea ce credem noi că reprezentăm din punct de vedere al setului de valori cu care ne identificăm și setului de valori pe care le promovăm”, a declarat Nicolae Ciucă.

România, ţara cu cea mai dinamică creştere economică

Fostul premier a vorbit și despre dezvoltarea economică prin care a trecut România în ultimul sfert de secol.

„Din toate datele statistice, nu ale noastre, ci ale instituțiilor de evaluare și din Europa, și din America, vorbim și de Eurostat, și de Banca Mondială, și de Universitatea Harvard, dau România ca fiind țara care a avut cea mai dinamică creștere economică, 800%, dau România ca fiind a doua cea mai mare putere economică din estul Europei, nu o spunem noi, o spun alții, dau România ca având o creștere a Produsului Intern Brut pe cap de locuitor raportat la paritatea puterii de cumpărare, de la puțin peste 40% în 2007, la 78% la sfârșitul anului trecut, în 2023, și o perspectivă de atingere a 90% în anul 2030”, a mai spus Nicolae Ciucă.

 

 

Citește mai multe din Alegeri locale
» Citește mai multe din Alegeri locale
TOP articole