Antena 3 CNN Actualitate Nicolae Ciucă, întâlnire cu prefecții pentru pregătirile de iarnă: "Facem rezerve pentru cele mai complicate condiții meteo"

Nicolae Ciucă, întâlnire cu prefecții pentru pregătirile de iarnă: "Facem rezerve pentru cele mai complicate condiții meteo"

Mia Lungu
<1 minut de citit Publicat la 09:44 20 Oct 2022 Modificat la 09:44 20 Oct 2022

"Discutăm despre ceea ce s-a realizat până în acest moment, analizăm stadiul în care se realizează activitățile și măsurile pregătitoare", a spus Nicolae Ciucă în deschiderea ședinței. 

"Este nevoie ca în perioada imediat următoare să avem elementele de prioritate pe care putem să le rezolvăm de la nivelul Guvernului și să continuăm cu structurile din teritoriu astfel încât să putem să intervenim punctual acolo unde este nevoie... Există planuri la fiecare prefectură... trebuie să fie verificate", a mai spus premierul.

Nicolae Ciucă le-a transmis participanților că România are cantitățile necesare de energie și gaze pentru a traversa iarna și că se fac rezerve pentru a face față unor eventuale fenomene meteo extreme.

"Putem să transmitem fără temere că avem cantitățile necesare de energie și gaze naturale... se întreprind în continuare demersuri pentru a putea să suplimentăm și să avem garanția rezervelor chiar și în cele mai complicate condiții meteorologice", a precizat Nicolae Ciucă.

La întâlnirea cu prefecții participă și mai mulți miniștri ai guvernului.

Citește mai multe din Actualitate
» Citește mai multe din Actualitate
TOP articole