”Unul dintre motivele pentru care suntem aici este că iată am fost și suntem uniți și putem să facem lucruri și iată că și la Iași, prin prezența liderilor altor partide la acest eveniment, se demonstrează că mai presus de orice ambiție politică este realizarea de obiective.
Să trecem de la vom face la am făcut, acesta este un obiectiv care s-a realizat, care s-a înfăptuit, este adevărat cu nivelul de ambiție al autorităților locale, cu sprijinul autorităților guvernamentale și am înțeles mesajul domnului primar când a zis dați-ne și vom face.
Domnule primar, vă dăm dacă vă asumați, vă dăm și resurse, vă dăm și sarcini, dumneavoastră să le faceți”, afirmă Nicolae Ciucă.
El amintește că cei din administrația locală au reușit într-un an de zile să finalizeze acest obiectiv.
Citește și: Noul terminal al aeroportului din Iaşi este gata. Costel Alexe: "El reprezintă autostrada noastră aeriană"
”Pentru mine este un model de angajament și de responsabilitate al administrației locale, suntem într-un oraș unde administrația liberală și-a făcut datoria și trebuie să vorbim și despre modelul administrației liberale.
Vorbim la Iași, vorbim despre cea de la Suceava, vorbim despre cea de la Cluj, vorbim despre cea de la Oradea, despre cea de la Alba despre cea de la Sibiu. Vorbim de administrațiile liberale acolo unde, în urma mai multor evaluări, s-a demonstrat că reprezintă și sunt încadrate în topul unui nivel de trai încadrat în partea superioară a listei la nivel european.
Este absolut necesar pentru noi, indiferent de culoarea politică, să avem curajul să ieșim în fața oamenilor și să le spunem în mod deosebit ce putem face și ce nu putem face, să recunoaștem când greșim și să recunoaștem că împreună cu oamenii putem să facem ceea ce ne asumăm politic”, a arătat Ciucă.
Președintele PNL precizează că noul terminal al Aeroportului Iași a fost o asumare politică.