Antena 3 CNN Politică Nicolae Ciucă, detalii despre prima reuniune a Consiliului Național al Muntelui: "Vom folosi toate pârghiile necesare pentru a dezvolta acest areal în mod durabil"

Nicolae Ciucă, detalii despre prima reuniune a Consiliului Național al Muntelui: "Vom folosi toate pârghiile necesare pentru a dezvolta acest areal în mod durabil"

Claudia Popovici
1 minut de citit Publicat la 20:27 20 Apr 2023 Modificat la 20:28 20 Apr 2023

Protejarea fermierilor și a turiștilor de animale sălbatice, corelarea și completarea legislației au fost printre temele abordate joi la prima reuniune a Consiliului Național al Muntelui.

De asemenea, în cadrul întâlnirii, premierul și ministrul Agriculturii, Petre Daea, au discutat cu reprezentanții zonei montane care au prezentat principalele nevoi și probleme existente pe fiecare grupă de munți în parte.

Conform unui comunicat al Guvernului, au fost semnalate nevoi distincte, cum ar fi corelarea legislației în domeniul sănătății, sanitar -veterinar, turismului, mediului, agriculturii și dezvoltării rurale, educației, corelarea și completarea legislației cu prevederi privind reglementarea circulației cu mijloace motorizate în zona montană și ariile protejate, soluţii pentru protejarea fermierilor şi turiştilor de urşi şi alte animale sălbatice, mai ales în cazul drumeţilor, soluții pentru diminuarea poluării în vederea repopulării râurilor cu anumite specii de pești, acordarea unor compensații, a unui sprijin suplimentar pentru locuitorii zonei montane și încurajarea clasificării ca ecodestinații turistice a zonelor montane, notează Mediafax. 

Citeşte şi: "Nu mă lăsaţi singur, sunt multe puşti pe mine" | Petre Daea, apel de ajutor către Nicolae Ciucă

„Dezvoltarea și protecția zonei montane a României reprezintă un obiectiv naţional strategic, iar pentru îndeplinirea lui trebuie să acționăm cât mai rapid. Vom folosi toate pârghiile necesare pentru a dezvolta acest areal în mod durabil, mai ales pentru valorificarea produselor agroalimentare, prin armonizarea pe termen lung între producție și consum pe de o parte, dar și prin protejarea unui mediu prielnic vieții, culturii și tradițiilor pe de altă parte”, a afirmat premierul Nicolae Ciucă.

Citește mai multe din Politică
» Citește mai multe din Politică
TOP articole