Premierul desemnat Nicoale Ciucă spune că va depune în Parlament lista nominală a miniștrilor și programul de guvernare până sâmbătă seara.
În condițiile în care termenul la care Guvernul Ciucă trebuie să ceară votul de învestitură expiră sâmbătă seara, premierul desemnat Nicolae Ciucă a spus miercuri că până atunci vor fi depuse la Parlament lista Cabinetului și programul de guvernare.
Premierul desemnat a declarat vineri că a decis să meargă în Parlament cu lista Guvernului și cu progamul de guvernare pentru că până miercuri mai este timp de reflecție pentru parlamentari. În acest moment, Ciucă spune că, matematic, Guvernul nu are șanse să treacă.
„Așa cum arată situația și cifrele, matematic guvenul nu are șanse să treacă. Pe parcursul negocierilor s-a constatat destul de multă inflexibilitate și că am realizat că probabil nu se va ajunge la un acord poltiic astfel încât să putem determina o majoritate care să aprobe Guvernul în Parlament.
Totuși, ținând cont de situația în care ne găsim astăzi, una deosebit de complicată, am hotărât să merg cu progamul de guvernare și Cabinetul în Parlament pentru că până miercuri mai este timp, există timp de reflecție pentru fiecare dintre parlamentari”, a spus Nicolae Ciucă.
Lista oficială a miniștrilor propuși de PNL pentru cabinetul Nicolae Ciucă
Acesta susține că prin votarea acestui Guvern „se poate câștiga timp astfel încât partidele politice să poată să discute pentru compatibilizarea proiectelor politice comune”.
La rândul său, președintele PNL Florin Cîțu este convis că Guvernul va tece de Parlament, notează Mediafax.
„Acest Guvern va trece. Este un guvern care va avea susținere. Vom avea un program de guvernare cu soluții pentru România”, a spus Cîțu.